Gabriel MANȚĂ

S-a terminat oarecum bine, dar nu e deloc bine. Cristina Neagu a primit o mână grea pe umăr chiar când făcea bătaie pe piciorul drept înainte de aruncare, iar asta a scos-o din joc pentru jumătate de an. Naționala noastră a făcut cumva față celor 9 minute fără ea în teren, dar azi o să ne ia în bețe maica Rusia. Sper într-o descătușare, într-un ”jemanfișism” care să spulbere orice temere. Parafrazându-l pe taica Lenin, jucați, jucați, jucați!

Drumul spre această semifinală a fost presărat cu multe cumpene. Practic, cale mai grea nici că se putea. Spuneam că tricolorele și-au consumat unicul joker care compensa jocul prost cu Olanda, dar cu Spania am jucat exasperant de prost. Am câștigat doar pentru că adversarele n-au fost convinse că o pot face ele. Însă cele 10 minute în care n-am marcat niciun gol m-au stors cum fotbalul nu prea a reușit s-o facă. Iar apoi, cu Ungaria, n-aș zice că am jucat prost, doar că... E nepermis până la ilegal să ratezi de trei ori singur cu portarul la un singur atac! Sau: Neagu ratează 7 metri, e imitată de Buceschi, urmează Ardean, apoi Laslo era să ne bage la urgență în ultimele 8 secunde, noroc că unguroaicele n-aveau de ce să tragă. Un gol pe final, cum am primit și în prima repriză, cred că se lăsa cu depresie națională.

Calculele de calificare au devenit și aici un adevărat rebus, cel avansat de mine în articolul precedent fiind parțial anulat de înfrângerea Olandei în fața Norvegiei, astfel că lalelele n-au mai ajuns demotivate la ultimul meci cu Germania. Scenariul în care puteam pierde calificarea devenise nerealist, diferența de scor cu care nemțoaicele ar fi trebuit să învingă era de peste 10 goluri. Una peste alta, ne-am atins scopul, am ajuns cum-necum în semifinale, dar dacă privim calificarea ca pe o victorie, atunci este una a la Pirus. Totuși, avem o semifinală înainte, trebuie s-o onorăm. Trebuie doar ca TOATE fetele să joace la 110% pe TOT parcursul meciului. Restul vine de la sine!