S-a mai dus o etapă, iar Dinamo tot nu reuşeşte să învingă o formaţie aflată deasupra sa în clasament. De fapt, dacă e să fiu rău, numai cine nu vrea nu e înaintea lui Dinamo în clasament! Practic, doar echipele aflate la retrogradare, fie direct, fie pe locul de baraj, sunt mai slab clasate. Şi nu cu mult. Concordia şi Dunărea sunt la două puncte în spate. Dacă una din ele îşi câştigă meciul de pe teren propriu din etapa viitoare, iar Dinamo pierde cu Craiova în Groapă, atunci Negoiţă poate face poză cu locul de baraj (sau mai rău!) după 20 de etape! A scris Andrei Crăciun un editorial în GSP, în care se întreba ce-o să fie dacă va retrograda Dinamo. Nicio gaură în cer, cam asta era concluzia, s-a întâmplat la case şi mai mari. Sunt de acord cu el. S-a luat şi Ioaniţoaia de Rednic, că prea sunt cu toţii proşti, mai puţin antrenorul. Sunt de acord şi cu el. Odată cu scandalul mărcii Steaua, deţinătoarea acesteia jucând în prezent în liga a patra, Dinamo a rămas singura echipă cu permanenţă pe prima scenă, asta dacă închidem ochii la faptul că a fost înfiinţată direct aici. Aşadar, până la urmă, pentru suporteri ruşinea n-ar fi insurmontabilă dacă ăsta ar fi preţul pentru a scăpa de dezastruosul patron.
Desigur, vorbim discuţii. Rednic va găsi nişte petece bune în pauza de iarnă, iar echipa nu va retrograda. Dar atât. Evaluând realist programul din ultimele două etape ale lui 2018, Dinamo va intra în vacanţă cu handicap de 9-10 puncte faţă de ultimul loc din play-off. Asta ar însemna ca în cele 5 etape de la anul, rămase din sezonul regulat, Dinamo să ia maximum de puncte, în timp ce contracandidatele la locul 6 – toate! – să aibă parcurs jalnic. Vom avea vreme peste iarnă să întoarcem această posibilitate pe toate feţele. Ceea ce se poate spune fără doar şi poate este că Niculescu n-ar fi putut fi sub Rednic ca randament. Ba chiar eu l-aş fi văzut capabil să-i strângă în jurul lui pe actualii jucători, să-i facă să joace cu ambiţie, să-şi depăşească condiţia, aşa cum s-a întâmplat şi când a câştigat acele trofee cu Voluntari. Dar dacă lui Negoiţă i s-a ivit oportunitatea vieţii...