Doru POPOVICI

Evenimentul sportiv pe care l-am aşteptat cu cel mai mare interes în ultimul weekend, în lipsa Simonei de la masters-ul feminin, a fost finala open-ului Angliei la snooker, în care speram să-l văd din nou pe Ronnie O'Sullivan în recital, aşa cum o făcuse în primele tururi, când reuşise şi un nou break maxim, cel de-al 15-lea al carierei, record cred că imposibil de bătut vreodată. Dar, fiindcă Ronnie e... el însuşi cu fiecare prilej, nu l-a ratat nici pe ăsta de acum, "reuşind" o semifinală catastrofală în faţa lui Mark Davis. Iar Davis ăsta a ajuns la 46 de ani fără ca măcar o singură dată să fi ajuns în vreo finală de turneu oficial, de puncte. A câştigat în 2002 singurul său turneu, unul doar de calificare la masters, dar fără să se puncteze în clasamente. Ei bine, Ronnie, mai tânăr cu 4 ani, a pierdut fără drept de apel cu un absolut neverosimil 1-6, trimiţându-l pe Davis în prima finală a carierei, pe care a pierdut-o în faţa lui Stuart Bingham, de aceeaşi vârstă cu Ronnie.

Cu la fel de mare emoţie am aşteptat şi cursa de Formula 1 de la Austin, Texas, unde aşteptam ca favoritul meu, Lewis Hamilton, să-şi adjudece şi matematic trofeul, pentru asta având de obţinut victoria, dar având nevoie şi ca Vettel să nu urce mai sus de locul 3. Parţial, i-a reuşit, în sensul că l-a depăşit pe Vettel, dar insuficient, adică Lewis a terminat pe 3, iar neamţul pe 4, ceea ce prelungeşte cu încă o cursă aşteptarea. În Mexic însă, e clar: Hamilton va obţine oficial cel de-al 5-lea titlu, întrucât îi este suficient acum un loc...7! Chestia tare însă e alta: faptul că la Austin victoria i-a revenit lui Raikkonen, cel care mai câştigase ultima oară o cursă acum... 6 ani şi ceva! Iar asta tocmai când toată lumea din circuit se pregăteşte să-i sărbătorească retragerea, la cei aproape 40 de ani ai săi.

E clar, e vremea "bătrânilor", argumentul suprem fiind acela că la noi, la Real de Madrid, se pregăteşte lovitura supremă: aducerea lui Zlatan Ibrahimovici, care tocmai ce a împlinit 37 de ani pe 3 octombrie. Nu cred că se putea găsi o soluţie mai bună pentru ieşirea din criză. Cu Zlatan în teren, cred că deja ne putem gândi la al patrulea trofeu Champions' League consecutiv! Fără el, mai degrabă la retrogradare.