Doru POPOVICI

Încheiam articolul apărut la această rubrică alaltăieri, spunând că de la 5 - 0 în sus putem spune că e de bine. Chiar dacă au fost numai 4 goluri înscrise, superioritatea echipei noastre a fost uriaşă, neputându-se face niciun fel de comparaţie între cele două echipe naţionale, ceea ce repune lucrurile pe făgaşul lor normal, în sensul că gata!, s-au dus naibii vremurile când echipele noastre naţionale, de orice vârstă, îşi acopereau previzibilele eşecuri declarând (antrenori, oficiali federali, jucători etc.) că "nu mai există echipe mici" şi alte bazaconii d-astea. Politica aia de căcănăreală fotbalistică dusă ani de-a rândul ne-a adus în situaţia de a ne compara cu toţi amărâţii Europei şi ai planetei, de ajunseserăm să ne temem şi de Ferroe ori de Albania, ceea ce chiar nu e nici logic, nici normal. În fond, Liechtenstein, San Marino, Andorra şi alte invenţii d-astea, adunate (şi înmulţite cu oricât!) nu au nici suprafaţa, nici populaţia României, iar în privinţa talentului fotbalistic nu avem aceeaşi unitate de măsură. Aşa că să privim cu atenţie la ţările calificate la acest turneu final şi să observăm că sunt toate, absolut toate marile puteri prezente acolo. Nu lipseşte nici Spania, nici Anglia, nici Germania, Franţa, Italia ori Croaţia, iar prezenţa României printre ele nu face decât să reaşeze corect ierarhia europeană, cel puţin la acest nivel de vârstă. Iar dacă se va petrece şi explozia preconizată de Rădoi (mare antrenor, nu-i aşa?) şi de jucătorii înşişi, atunci am putea trăi bucurii încă nebănuite la turneul final. Există însă şi partea nasoală a calificării: faptul că în loc să-i avem pe majoritatea băieţilor ăstora la Naţionala mare, luptând pentru calificarea la Europene (care se va disputa pe parcursul întregului an 2019, şi atât), îi vom lăsa să se pregătească pentru turneul final under 21. Asta mai înseamnă şi că în preliminariile alea ne vor delecta din nou cu chiflele lor penale fosile de teapa lui Tamaş, Săpunaru ori (apără, Doamne!) Moţi, măcar până să termine ăia mici turneul final.  Vedeţi, aşadar, că deşi e bine, de fapt e chiar rău!