Doru POPOVICI

În urmă cu vreo doi, trei ani, pe când aşteptam cu sufletul la gură fiecare nouă prezenţă a Simonei Halep cu speranţa unor noi victorii şi a urcării în clasamentul WTA, iar în loc de astea aveam parte doar de înfrângeri ruşinoase, în primele tururi ale turneelor de indiferent ce categorie, îmi făcusem un obicei din a face mişto de justificările Simonei pentru bătăile încasate. De fiecare dată era vorba despre o problemă medicală, acestea migrând de la umăr la omoplat, de aici la tendonul lui Achile, asta când nu erau probleme cu stomacul ori cu coapsa dreaptă. Sau stângă. Sau cu orice altceva. Celor care am mai văzut ceva sport şi ceva sportivi la lucru ne era cât se poate de limpede că problemele Simonei erau, toate, localizate în cu totul altă zonă. Ei, şi după ce a schimbat antrenorii, nu ştiu cum ultimul a reuşit să o trimită la consiliere exact acolo unde trebuia. Doamna aia psiholog a făcut minuni, momentul în care Simonei i-au dispărut absolut toate problemele fiind şi cel în care şi-a început ascensiunea spre locul 1, pe care s-a şi aşezat temeinic. În anul de când îl ocupă, aproape că am uitat de perioadele alea de criză şi de penibile justificări medicale, la înfrângerile din ultimul an, absolut fireşti în sport, Simona ne mai încercând să dea vina pe te miri ce. Tocmai de aceea, am rămas profund surprins de verdictul medical aproape înspăimântător venit după ultima înfrângere: hernie de disc! Indiferent de cât de gravă sau de uşoară e hernia, cu asta nu te joci. Poate însemna sfârşitul carierei, dacă e tratată cu superficialitate. De aceea, înainte de a-i dori Simonei să rezolve urgent problema, mai zic şi că dacă e să pună în balanţă cariera cu sănătatea pe termen lung, nu e decât o singură alegere, chiar dacă dureroasă. Oricum, locul ei în clasamente este trecător, în timp ce acela din inimile noastre este veşnic.