Doru POPOVICI

Astăzi se desfăşoară partidele cu adevărat decisive pentru fotbalul românesc: cele la sfârşitul cărora vom avea în competiţia europeană second-hand două echipe, una singură sau chiar nici una. Totul este posibil, însă calculul pur matematic zice că după meciurile tur favorite rămân adversarele alor noastre, învingătoare în manşa întâi. Situaţia este cu adevărat groaznică, din moment ce ar putea fi eliminate de reprezentantele unor ţări pe care dacă le prindeam acum 50 sau acum 20 de ani la vreo tragere la sorţi am fi zis că ne-a lovit norocul chior. Într-adevăr, rău am ajuns dacă tremurăm la gândul retururilor cu unii din Luxemburg şi cu alţii din Austria şi ne rugăm să-şi întoarcă Domnul faţa spre noi, ajutându-ne să surmontăm diferenţa de câte 2 goluri cu care abordăm meciurile retur.

Dacă ar fi să dau un pronostic, acela ar fi că una din două se va califica, cu noroc mult şi absolut din întâmplare, fără să pot preciza care va fi aceea. Cu inima, sigur că merg cu ale noastre, în veşnic valabila idee că la un meci nu-i suficient să te uiţi ca la teatru sau ca la "Lacul lebedelor", ci trebuie şi participare emoţională. Altfel, n-are nici un haz. Dar, ştiţi dv, aici intervine problema cu dorinţa şi cu putirinţa. Mi-e aşadar teamă că şi Steaua, şi CFR se vor împiedica, argumentul fiind nu valoarea echipelor, nu calitatea componenţilor acestora, ci simplul fapt că e vorba de echipe româneşti. Care, dacă aveau de bătut şi de calificat, atunci ar fi rezolvat cazurile încă de la meciurile tur. Ale noastre, însă, e clar, nu se mai dezvaţă de aerele de superioritate absolut nejustificate, iar trezirea s-ar face ca la boxeri, din pumni, doar dacă ar fi boxeri, nu fotbalişti! La ăştia de regulă trezirea nu se produce.

Nu cred că vom reuşi vreodată să aflăm unde se produce scurtcircuitul, adică unde se greşeşte când întâlnim echipe pe care ar trebui să le batem de câte două ori cu 5 - 0, iar în loc de asta luăm o primă bătaie la două goluri diferenţa, urmând alergarea disperată după reabilitare.