Doru POPOVICI

La ora la care scriu eu acest articol, mai sunt de disputat încă două meciuri din etapa a doua a primei noastre ligi. Datorită faptului că nici nu prea există concurenţă, campionatele din ţările cu fotbal fiind încă în vacanţă, am urmărit integral cele 12 meciuri de până acum din campionatul intern. Ele se pot împărţi în două categorii distincte: una este alcătuită din meciul Steaua - Dinamo, celelalte 11 alcătuind o alta, cea a fotbalului nostru obişnuit, fără spectatori, fără chef, în general fără fotbal! Culmea generozităţii au atins-o ziariştii de specialitate care vorbesc despre partide disputate, despre îndârjire şi echilibru, în loc s-o zică pe  aia dreapta: un fotbal de rahat, jucat la improvizaţie şi nimereală, cu nişte fotbalişti rudimentari, care nu stăpânesc noţiuni elementare din sportul pe care-l practică "profesionist", conduşi în teren de nişte antrenori în general necalificaţi sau prost calificaţi, şi angajaţi de nişte patroni a căror unică legătură cu fotbalul este spălarea de bani prin intermediul acestei activităţi. În acest context absolut dramatic, era greu de presupus că mai găsim vreo rază de lumină. De aceea, am comutat cu oarecare reţinere unul din televizoare pe "eternul derby", care a mai şi început cu obişnuita mârlănie de factură, presupun, congoleză: aruncatul de petarde pe gazon. Apropo: credeţi că vor fi şi sancţionaţi nominal, cum ar trebui, câţiva dintre imbecilii ăia? Eu pariez că nu, fiindcă ştiu şi cum se introduc pocnitorile alea pe stadion: o fac chiar poliţiştii, jandarmii şi/sau feluritele firme de (in)securitate (pe ăştia cine să-i controleze, dacă ei "controlează" pe toată lumea!?) care au, desigur, prieteni printre membrii galeriilor. Ce a urmat a fost însă uimitor: un meci cu care nu ţi-ar fi ruşine să ieşi oriunde în lume, cu faze şi execuţii senzaţionale, cu gafe uluitoare, cu goluri multe şi spectaculoase, cu multă ambiţie, dar fără durităţi, ce mai, cu absolut tot ce înseamnă fotbal adevărat. Văzându-i alaltăieri, ai putea crede că cei mai mulţi dintre ei sunt chiar fotbalişti. Şi poate chiar sunt. Nenorocirea e că îşi reamintesc chestia asta de două ori pe sezon. Hai, patru, dacă intră amândouă în play-off!