Doru POPOVICI

În principiu, surprizele sunt cele care dau farmec sportului în general, iar fotbalul nu face excepţie, ba dimpotrivă, aş zice. Iar cu cât sunt mai gogonate, cu atât bucuria spectatorilor este mai mare. Nu a tuturor, desigur, fiindcă se presupune că fanii celor care iau bătaie, deci ai echipelor mai bine cotate, nu se pot bucura alături de ceilalţi de surpriza produsă. Tot aşa, pariorii obişnuiţi, cei care joacă pe meciurile "normale", alegând rezultatele cele mai previzibile, şi pentru care orice surpriză înseamnă automat o pagubă. Dar marea masă a celor care privesc doar de dragul spectacolului apreciază fără reţinere orice surpriză. Spre satisfacţia acestora, actuala ediţie a Cupei Mondiale de Fotbal a fost una în care, cel puţin în primele ei faze, surprizele n-au fost nici puţine, nici mărunte. Probabil că cea mai mare dintre ele poate fi considerată plecarea devreme, aproape cu noaptea-n cap, a Germaniei. Nu fiindcă ar da pe dinafară de fotbal, ci pentru că era, şi încă este, până la sfârşitul acestei săptămâni, campioana mondială. Tot de timpuriu şi-a luat viteză şi Brazilia, cea de la care cam toată lumea aştepta să-şi ia revanşa împotriva Germaniei, după umilinţa îndurată chiar la ea acasă la ultima World Cup. A plecat la braţ cu prietena ei, Argentina, altă decepţie de ani buni încoace, mai ales pentru fanii Piticului care-l tot aşteaptă să facă şi el ceva cât de cât comparabil cu realizările lui Maradona. De la brazilieni, marea decepţie a fost Neymar, dar nimic nu mă poate convinge că era pe deplin refăcut. Celelalte surprize, tot din categoria neplăcute, ar fi Portugalia, campioana europeană, şi vecina şi prietena ei Spania, apatice, chiar leşinate, singurul meci în care chiar au jucat fotbal fiind cel între ele. Surprize plăcute? Da, însă doar două: Iran şi Croaţia. Semifinala dintre Franţa şi Belgia a dus-o pe Franţa cam fără emoţii în finală. Iar acolo, indiferent că adversarul se va numi Anglia (cum bănuiesc eu acum, când scriu, cu vreo 5 ore înaintea meciului) ori Croaţia (cum tare mi-aş dori), nu văd cum vreuna din astea ar putea bate o Franţă care demonstrează că suma la care este evaluat lotul său este doar realistă, nu exagerată.