Indiscutabil, ştirea bombă a săptămânii este cea care ne anunţă că, începând de astăzi, domnul Cristiano Ronaldo este legitimat la Juventus Torino. Înainte de a socoti ce beneficii poate aduce un asemenea transfer, să vedem cât de mult este afectat clubul de unde vine Ronaldo, Real de Madrid. Aparent, da, adică este cumva o pierdere de imagine, adăugată la aceea provocată de retragerea de la cârmă, cu foarte puţin timp în urmă, a lui Zinedine Zidane. Neîndoielnic, motivele despărţirilor celor doi sunt diferite şi probabil că nu le vom cunoaşte în totalitate niciodată. Putem însă specula că în cazul lui Zizou e vorba de orgoliul marelui sportiv şi antrenor, pus sub o presiune nemeritată de Becali, pardon, Florentino Perez. Categoric, Zidane a fost ameninţat permanent în ultimul sezon, deloc strălucit în competiţiile interne, ba chiar catastrofal, că în cazul eşecului şi în Champions' League va fi dat afară. De aceea, când a dat marea lovitură (fără egal în istorie) câştigând şi a treia oară la rând trofeul suprem european, Zizou i-o fi zis lui Perez ce se cuvenea şi l-a lăsat cu capul în soare. Trezindu-se aproape al nimănui, evident că şi CR7 s-a haiducit, mai ales că şansele de a cuceri încă o dată trofeul cu Real par de domeniul fanteziei. Trebuie adăugat şi că, dacă lucrurile evoluează conform scurgerilor de informaţii din presă, atunci aducerea lui M'Bappe la Madrid n-ar fi făcut decât să genereze tensiune şi chiar conflicte, întrucât trebuie să fii prost de-a binelea să crezi că Ronaldo şi M'Bappe pot apărea în aceeaşi echipă. Uitaţi-vă doar la ce s-a petrecut la PSG între Cavani şi Neymar... Aşadar, de azi, Ronaldo e la Juventus, rolul lui principal fiind cel de înlocuitor la capitolul imagine al legendei Buffon. Cred că toată lumea iese câştigată din mutarea asta, şi probabil că şi Ronaldo are şansa de a relansa o carieră care la Real presupun că se îndrepta către rutină şi blazare... cam cum se vede deja la Messi şi Barcelona de la care cred că se va pensiona. Până şi la acest capitol Ronaldo l-a bătut pe Pitic. Şi cred că o să-l bată şi la salariu, că doar nu s-o fi dus la Juve pe bani mai puţini!