Doru POPOVICI

Mă număr printre cei care regretă lipsa lui Zlatan Ibrahimovici de la World Cup. Dincolo de retragerea sa de la naţionala Suediei în momentele în care ar mai fi fost convocat dacă era sănătos, asta generând o firească nemulţumire a selecţionerului şi a federaţiei, cred că intenţia sa de revenire trebuia salutata cu entuziasm şi susţinută prin orice mijloace. Faptul că a fost lăsat pe dinafară îmi aminteşte de mârlanul de Angelo Niculescu, odihnească-l!, şi de trimiterea pe tuşă a lui Gicu Dobrin la World Cup 1970, o chestie încă mai a naibii decât asta a Suediei, din moment ce Gicu calificase Naţionala la Mondiale prin nişte realizări fabuloase în teren. De aici, şi complotul împotriva sa, dirijat de banda dinamovistă condusă de Cornel Dinu, care nu accepta să fie altul vedeta echipei. Revin la Rusia 2018: lipsa lui Ibra din peisaj a adus mai puţin spectacol decât am fi avut cu el pe teren. Totodată, a creat spaţiu pentru ca ceilalţi artişti ai gazonului să producă momentele memorabile dorite de toţi iubitorii de fotbal. E drept că am avut parte de câteva realizări notabile, dar chestii cu adevărat senzaţionale, exceptând cursa aia demenţială a lui M'Bappe, parcă nu s-au prea arătat. Încă mai mult, ceilalţi doi artişti confirmaţi ca atare până acum, Ronaldo şi Messi, nu numai că n-au făcut spectacolul preconizat, dar n-au reuşit nici măcar să-şi ducă echipele mai departe, prestaţiile lor fiind absolut modeste. Şi nici Neymar n-a rupt gura târgului, cum n-au făcut-o nici Griezmann, nici Modrici. Oricum, dacă ar fi să trag o concluzie, atunci asta nu poate fi alta decât că vremea lui Ronaldo şi Messi pare a se fi sfârşit şi că e momentul schimbării de generaţie la vârful bătăliei pentru Balonul de Aur. Lupta dintre Neymar şi M'Bappe cred că va fi la fel de frumoasă.