Am fi putut avea micul Clasico în sferturi la Mondiale, adică o confruntare directă între jucătorii reprezentativi ai fotbalului de zece ani încoace. Iată însă că nici Messi, nici Ronaldo n-au ajuns la întâlnire, iar în locul lor sunt alții, și pe bună dreptate. Numai că acești adevărați zei, la care se raportează toți muritorii microbiști de atâta amar de vreme, trebuiau și ajutați de echipele lor. Spre deosebire de portughezi, argentinienii n-au avut nici măcar portar! Unul s-a făcut de râs în meciul cu Croația, altul a luat gol parabil într-un meci eliminatoriu, la scorul de 2-2. Tot ce mai lipsea era un tontogol la acea neînțelegere cu Fazio, care nu se știe de ce a fost introdus în teren. Dintre fundași, doar Otamendi s-a prezentat la un nivel decent. Cât despre Mascherano, a fost o umbră a celui care era sufletul echipei cu patru ani în urmă: prea multe pase greșite, arătând de ce joacă unde joacă, după ce n-a mai făcut față la Barcelona în ultimele două sezoane. Banega a fost capabil să trimită acea pasă pentru Messi la golul cu Nigeria, dar și să rateze o preluare simplă care i-a prilejuit lui Mbappé acel sprint entuziasmant. În atac, cei vechi au jucat din amintiri, iar Pavon și Muza, schimbările predilecte, n-ar avea loc niciodată să joace în fața lui Dybala, nici la pachet nu i-ar lua Juve în locul vedetei sale.
În cazul Portugaliei s-a mers pe aceeași idee de la Europene, doar că stilul ăsta merge când adversarii sunt favoriți. A ajuns selecționerul Santos să se plângă de exact ceea ce au simțit și francezii în 2016, că nu meritau să piardă! Ăsta a fost planul de la început, Ronaldo plus o echipă de muncitori, între care își mai făcea loc uneori Quaresma, dar deloc Gelson. Din punctul meu de vedere, cel mai frumos gol al Mondialului s-a marcat deja, acea combinație la altitudine dintre Cavani și Suarez fiind irepetabilă (și ce bine a pus Cavani capul, cu gâtul țeapăn, doar pentru redirecționare!). Din păcate, n-aș putea spune că s-a marcat și cel mai tâmpit gol, pe partea asta suntem alimentații continuu! Tocmai ce-am văzut un autogol al unui rus din marcaj cu spatele la minge, apoi un henț de prost gust al lui Pique, care a dus la eliminarea Spaniei.
Chiar dacă Spania, o echipă prăbușită în ea însăși, merită să plece, marele pericol pentru fotbalul mondial e să ajungă Rusia în finală, căci mai mult mi-e și frică să-mi imaginez. De-acum, de pe partea asta de tablou, țin cu oricine îi poate bate pe ruși.