Până la urmă, chiar dacă a pierdut duminică, Mihaela Buzărnescu a acompaniat-o pe Simona Halep în cea de-a doua săptămână de la Roland Garros. Dar, așa cum se întâmplă adesea în tenis, pe principiul break-ul nu e break până nu-l confirmi, parcă și surpriza se estompează când capotezi în meciul următor. Svitolina, favorită certă la trofeu și învingătoare fără drept de apel a Simonei la Roma, rămâne eliminată la Paris, iar asta se datorează Mihaelei Buzărnescu. Adversara următoare, Madison Keys, a dominat-o pe jucătoarea noastră prin forță, mai ales cea a primului serviciu. Poate că Mihaela ar fi putut face mai multe dacă ajusta poziționarea la această primă servă a americancei, adică să facă un pas în spate. Oricum, un parcurs care a adus-o în lumina reflectoarelor pe jucătoarea cu nume greu de pronunțat pentru colegele din circuit, sper să nu fie o prezență meteorică în aceste faze, cum s-a întâmplat cu Andreea Mitu.
Două meciuri într-unul singur a jucat Simona Halep cu Andrea Petkovic în turul 3. Pe noul teren situat la periferia complexului, cele două jucătoare au jucat simultan tenis de top în primul set, poate cu excepția serviciului. Nemțoaica nu are această armă în panoplie, nici Simona, se înțelege, astfel că schimbul de break-uri era de așteptat. Din fericire pentru noi, o găselniță tactică a echipei lui Petkovic, anume poziționarea ultraagresivă la primire pe serviciul secund, s-a întors împotriva ei. Acel un metru și jumătate, chiar și mai mult, în teren, însemnau puncte câștigate ușor pentru Simona cu ”doi-ul”, atunci când reușea să plaseze serviciul. După setul izbăvitor (7-5), următorul n-a mai avut istoric din pricina accidentării lui Petkovic, o ”lăptăreasă” cu circumstanțe atenuante. Greul nici măcar n-a început, confirmarea prezenței în săptămâna a doua fiind ceva la purtător pentru un lider mondial. Deci fără surprize azi, cu Mertens, pentru a avea parte cu adevărat de artificii.