Doru POPOVICI

Naţia de masochişti "care este" şi-a făcut încă o dată simţită prezenţa, întocmai şi la timp (cum se zice la noi, la unităţile militare, inclusiv alea "de elită"!) acreditându-l pe domnul (colonel?) Burleanu în funcţia supremă a fotbalului românesc pentru încă un mandat. Ca să înţelegeţi pe de-a-ntregul despre ce e vorba, poate vă ajuta o comparaţie cu alt domeniu de mare popularitate, muzica: e ca şi cum am face un referendum referitor la cel mai bun vocalist din istoria rock-ului, la finalizarea căruia am afla că locul 1 nu îi revine unui Tom Jones, Mick Jagger ori Robert Plant, ci lui Robert Turcescu (ca să rămânem printre colonei!), care a primit şi misiunea de a cânta, chiar dacă n-are nimic de a face cu nobila artă! Nu ştiu exact în ce constă misiunea numitului Burleanu, despre care mă îndoiesc că a dat vreodată cu piciorul într-o minge, şi nici care este durata acesteia. Faptul că n-a jucat fotbal nici pe maidan, iar activitatea de arbitraj şi-a încheiat-o la... 19 ani (!!!), că aşa scrie în biografia lui oficială, pentru a urma cursurile de la "Ştefan Gheorghiu", varianta din democraţie, precum şi Şcoala de Securişti, tot varianta democratică, nu-l califică nicidecum pentru a conduce fotbalul. În schimb, explică în mai toate direcţiile imaginabile de ce o ducem aşa cum o ducem şi de ce din ţara şi din poporul ăsta n-o să se aleagă niciodată nimic (ci, maximum, praful!). Explică de ce ţara poate încăpea pe mâinile unui preşedinte care face falsuri în acte, dar vorbeşte despre "penali", de ce procurorii sunt mai infractori decât infractorii, de ce femeile de serviciu de la spital iau de 3 ori salariul unui profesor cu calificare maximă, şi alte alea. În aceeaşi ţară prost făcută, nimic mai normal decât un mandat de preşedinte (ba şi cu repetiţie!) în fotbal pentru unul care cred că chiulea la orele de educaţie fizică. Alegerile de ieri, aparent legale şi corecte, au demonstrat o dată în plus că valoarea nu are ce căuta în niciun domeniu şi că atât timp cât ..limea face legea, sub aparenţa democraţiei, oamenii doar competenţi trebuie să-şi caute locul unde competenţa este apreciată. Adică în altă ţară, nu în toxina numită România, preocupată doar să aniverseze 100 de ani de la ceva care nu există!!! Nu mi-e ruşine că sunt român. Mi-e doar silă.