În urmă cu vreo două-trei luni, m-a bântuit un puseu de entuziasm dublat de generozitate, în urma căruia mi-am reconsiderat poziţia faţă de domnişoara Halep, fapt pe care m-am simţit obligat să vi-l relatez şi dvs. în această rubrică. Văzusem atunci schimbarea în bine pe care o aşteptasem (prea) multă vreme, în urma căreia Simona parcă începuse să servească mai bine, încercând totodată să-şi îmbunătăţească loviturile la care se vedea că e deficitară dintotdeauna. Peste toate, în câteva momente de cumpănă pe parcursul câtorva meciuri avusese nişte reveniri la care altă dată nici nu visam, astfel încât părea să justifice prezenţa ei în fruntea ierarhiei mondiale. A venit turneul de la Indian Wells unde, când ne era lumea mai dragă şi speranţele mai vioaie, Simona a pierdut într-un mare fel, bătaia încasată fiind, cum se zice, ca la hoţii de cai. Ei, nu-i nimic, mi-am spus, oricum e bine că a revenit în circuit, că bubiţa de la picioruş a trecut şi că alde Wozniacki a luat-o cam la fel, cărându-se chiar înaintea Simonei, diferenţa dintre ele crescând astfel la mai multe sute de puncte. În plus, îmi mai ziceam, las' că vine turneul de la Miami, în care mai mult ca sigur că o să le arate ea.
...Şi a venit meciul de alaltăieri cu Dodin, o fătucă care dă tare. Şi în general prost, dovada cele 10 duble greşeli şi 52 de erori neforţate ale sale. Numai că Simonica a jucat atât de prost, încât asta a ajuns să o conducă, inclusiv în decisiv, unde a avut chiar 3 - 1. Iar într-un moment în care ne-a readus-o în memorie pe Simona aia cu draci în ea, a izbit cu rachetă de pământ, de parcă racheta era proastă, nu aia care o manevra. Adăugând şi momentul în care a izvorât pe teren şi o maseuză, chemată acolo spre a o freca pe gâtuţ pe Simonica cea niţel bolnăvioară, avem imaginea aproape completă a unei Halep revenită la toate apucăturile care o împiedicau să evolueze. Sper să nu mă fi înşelat eu, de fapt noi toţi, atunci când am crezut că avem o nouă Simona. Sper să nu avem groaznica surpriză de a constata că e că The New Dinamo!