Doru POPOVICI

Iubitorii snooker-ului ştiu foarte bine că jucătorii mari şi foarte mari din acest sport au în marea lor majoritate probleme cu capul. Chestiunea poate părea celor nefamiliarizaţi cu snooker-ul oarecum inexplicabilă, plecând de la complet greşita premisă că nu-i mare şmecherie să dai cu băţul în bilele alea până le vezi băgate în buzunarele mesei. Ei, aici e aici. Ca unul care urmăreşte de vreo douăzeci şi ceva de ani acest absolut minunat sport, pot să vă spun că e chiar mare inginerie să le bagi, dar încă mai greu decât introdusul în găurile alea este să poziţionezi după lovitură bila aia albă astfel încât să poţi executa şi următoarea lovitură. De fapt, cam asta e toată ştiinţa jocului ăstuia. Iar calculele pe care trebuie să le facă jucătorul pentru o lovitură sunt fizică pură, combinată cu multă matematică. Intră în calcul direcţia, efectul, intensitatea loviturii propriu-zise, frecarea de pluşul mesei, tăria reculului din mantă ori din contactul cu celelalte bile, căutat sau doar accidental ori inevitabil. De aici se poate lesne deduce că în timpul unui meci, care poate dura cam o oră, dacă e vorba de anume gen de turnee ori de primele tururi în altele, până la 8, 10 sau chiar 12 ore, când vorbim de etapele superioare în competiţiile majore, consumul nervos este fantastic. Şi nu poate să nu lase urme. De aceea, unii jucători se retrag cât sunt sau par a fi în deplină putere, iar alţii se târâie până la vârste chiar serioase (50 de ani sau mai mult, cum e cazul lui Jimmy White) fără însă a mai face mari performanţe. La Ronnie O'Sullivan, de departe cel mai mare talent din istoria acestui sport, problemele cu capul sunt vechi şi complexe. Genialul jucător este dublat de un dezechilibrat total, astfel încât după un 6-0, cât i-a dat lui Marco Fu marţi, nu miră pe nimeni că joi a luat-o, fix cu 6-1, de la Mark Allen. Ei, dar tocmai de asta îl iubim atât de mult, deoarece acum, în 2018, face exact la fel cum o făcea şi acum 20 de ani, adică e neschimbat în dezechilibrul lui!