Doru POPOVICI

Şirul oricum foarte lung de transferuri eşuate tinde să devină interminabil, practic nici măcar unul dintre fotbaliştii romani plecaţi la muncă în străinătate nereuşind să justifice prin prestaţii suma plătită pentru el, oricât de mică ar fi fost aceasta. De la Adrian Mutu încoace, nici nu s-a mai pus problema transferării la vreo echipă mai acătării, iar asta face ca situaţia să fie încă mai dramatică decât pare la prima impresie: aşadar ai noştri nu prind titularizarea nici la echipe de mâna a doua din campionate de mâna a treia! Nu contează cu ce sume (majoritatea acestora fiind absolut derizorii) s-au transferat împricinaţii, nici ce speranţe îşi puseseră în ei cei care au pus botu' (dar şi banii!) la reclama mincinoasă făcută mărfii: aproape fără excepţie, în momentul când este pusă pe raft, marfa se vede ori că e cu termenul de garanţie expirat, ori e perisabilă (de obicei casantă!) ori că una scrie pe ambalaj şi alta e calitatea mărfii în interior. Să nu-mi ziceţi că Stanciu ori Chipciu, cu care a fost păcălit Anderlecht, nu se încadrează în categoriile de mai sus. Ori Chiricheş, pe care îmi este imposibil să-mi explic de ce Napoli l-a folosit atât amar de vreme, până să se fi lămurit, cred, definitiv. Un caz oarecum special îl reprezintă junele Hagi. Tatăl a ştiut exact de ce, când, cui şi pe cât trebuia să îl vândă. Ba a mai şi avut de ales dintre felurite oferte. Cu toate astea, după mai bine de un an, Ianis continua să nu conteze pentru Fiorentina. Tăticul s-a dus şi l-a recuperat, încă nu ştim în ce condiţii. Dacă mă întrebaţi, eu zic că sub formă de împrumut. Ceea ce nu mă împiedică să-l văd transferat cât de curând la ceva turci. Dacă şi de acolo se va întoarce rapid, înseamnă că de la o vreme în familia Hagi nu se mai ştie ce-i ăla transfer şi ce-i aia o excursie.