Gabriel MANȚĂ

Am văzut integral, după prea mult timp, un meci din Serie A. Era şi derby de tradiţie, era şi de clasament, mi-am zis că merită. A fost un 0-0 între Juve şi Inter, parcă din vremea catenaccio. Oricum, am apreciat rezultatul, căci dacă băteau torinezii, după ce câştigaseră şi la Napoli, era ca şi cum ar fi luat la rând contracandidatele şi le-ar fi arătat (iarăşi!) cine e şeful. În schimb, în ce priveşte jocul, am fost martorul unor execuţii de-a dreptul scandaloase pentru nişte jucători care trag la titlu, indiferent în ce tabără se află. L-aş menţiona în special pe Perisic, care a reuşit, în decurs de cel mult un minut, să semilufteze la o centrare din prima cu latul şi să-şi facă o minge „pe fugă” direct în aut. La nivel de echipă, Inter n-a putut să-i asigure suport lui Icardi, singurul jucător din formaţia nerazzurrilor care cochetează cu clasa mondială, în opinia mea. Asta spune foarte multe despre priceperea antrenorului, care scoate maximum din cei pe care îi are la dispoziţie. Iată, spre deosebire de concitadina Milan, care apelează pentru banca tehnică la jucători lăsaţi la vatră de câţiva ani, deci în plină perioadă de acumulare, Inter a mers pe mâna unui consacrat, Luciano Spaletti. Până acum a meritat, Inter se menţine neînvinsă după 16 etape, dar mai e mult până departe.

Închei cu o declaraţie care m-a surprins neplăcut, eufemistic vorbind. Cristiano Ronaldo, exaltat de primirea celui de-al cincilea Balon de Aur, declară nici mai mult, nici mai puţin că e cel mai bun jucător din istorie! Trec peste rivalitatea cu Messi, pentru că Ronaldo nu se limitează la contemporani. Mă aştept să câştige campionatul mondial de la anul, trăgând echipa după el, ca Maradona, abia atunci afirmaţiile sale ar putea avea oarecare acoperire. Deocamdată, la singurul trofeu câştigat cu naţionala lusitană, Euro 2016, a fost invers, adică l-a tras echipa după ea, MVP-ul turneului fiind desemnat francezul Antoine Griezmann. Puţină decenţă n-ar fi stricat, se poate inspira chiar de la Zidane.