Gabriel MANȚĂ

După un meci de tenis, intrând într-o cârciumă obscură de cartier, am aflat de pe o burtieră că Regele Mihai a murit. Știu, ar fi trebuit să scriu ”fostul”. O voi face de acum încolo, doar pentru că nu mai este deloc. Nu sunt adept al monarhiei, dar respectul pentru instituție l-am căpătat în urma lecturii, iar faptul că Mihai I era singurul conducător al unei națiuni beligerante în al Doilea Război Mondial aflat încă în viață mă făcea să caut un sens acestui destin. Nu l-am aflat. Vorba poetului, nu poți pătrunde aceste legi, căci ești nebun și nu-nțelegi. La ora 18, pe site-ul gsp.ro, toate cele patru titluri expuse ca editoriale îi erau deja dedicate fostului suveran. Pentru prima dată de când îl citesc în Gazetă, Radu Cosașu a apărut cu niște rânduri în altă zi decât vineri. S-a găsit cineva, un om pe niște scări, să-i scoată ochii cu niște rânduri proletcultiste din tinerețe. Da, unele lucruri în pace nu vor să te lase, grație unor binevoitori, mai ales la ceas de restriște. Ca o paranteză, n-am idee cât de mulți știu, dar un alt mare gazetar sportiv (și el un fost), Ioan Chirilă, era născut în aceeași zi cu Mihai I, pe 25 octombrie. Poveștile lui despre Conte Verde ne-au adus, în plin comunism, parfumul unei perioade demult apuse. Ovidiu Ioanițoaia ne-a împărtășit și el o întâmplare povestită de unchiul său, căruia fostul suveran i-ar fi reparat mașina aflată pe marginea drumului. Plauzibil, căci pasiunea lui Mihai I pentru mecanică era de notorietate. Desigur, nu numai ziariștii sportivi i-au adus fostului suveran un ultim omagiu, ci și sportivii. Mai zgârcit cu vorbele, el fiind caracterizat de fapte, Ivan Patzaichin a fost unul dintre puținii sportivi care au avut privilegiul de a se întâlni, ba chiar în mai multe rânduri, cu fostul suveran Mihai I. O fi clișeu, dar marile caractere se atrag, atinse fiind și de o anume modestie. Nu în ultimul rând, contează și gândurile noastre, ale oamenilor simpli. La câteva zile de la Ziua Națională, o parte din istoria noastră s-a întors în istorie.