Doru POPOVICI

Este aproape de la sine înţeles că atunci când se petrece ceva neplăcut, de la mici neînţelegeri până la dezastre şi decese, niciodată vina nu este a celui pe care mai toată lumea îl consideră răspunzător. Cel în cauză găseşte întotdeauna alţi vinovaţi, din apropiere sau din altă galaxie, cel mai frecvent dându-se vina pe soartă. Ea, soarta, produce accidente, aduce condamnări, generează falimente, alege preşedinţi, transferă până şi jucători de fotbal ori antrenori. Acum, în pragul iernii şi al întreruperii competiţiilor pe stadioanele patriei, cea mai crudă soartă pare a o avea unul din cluburile de mare tradiţie din România comunistă, dar şi din asta de acum, care nici ea nu ştie ce fel e, fi-ne-ar tranziţia încheiată! Clubul în cauză se numeşte Dinamo Bucureşti şi cică s-ar afla, mare şmecherie!, fix în faliment. Pentru cei care n-au citit această rubrică în ultimii 17 ani, trebuie să spun că încă de prin anul 2000 se ştia chestia asta despre echipa Miliţiei de atunci, de acum şi probabil cât va exista lumea, fiindcă altfel nu se explică de ce e ţinută ca un bibelou, în loc să fie dată la casat. Echipa asta a figurat în acte cu toate titulaturile posibile: AS, CS, FC, SC, fiecare schimbare de nume însemnând încă un faliment scriptic. Nu şi faptic, întrucât, după cum vedeţi, echipa trăieşte sau măcar se preface binişor. Acum vreo 12-15 ani, pagubele aduse la bugetul de stat prin neplata obligaţiilor minimale erau de peste 300 de miliarde de lei. Imaginaţi-vă, vă rog, la cât o fi ajuns între timp!... că doar nu-i bănuiţi pe alde Cohn, Badea, Negoiţă făcând coadă la CAS sau la Pensii. Acum, cică se cară şi Negoiţă, ultimul dintre salvatori. Se caută salvatori proaspeţi pentru o nimica toată de vreo 5 milioane, precum şi antrenor pentru lotul de copii. Că adulţii cică se haiducesc care încotro. N-ar fi mai logice falimentul şi desfiinţarea? Sau veşnicia s-a născut nu la sat, ci la Miliţie!?