Nu se cuvine să trec, chiar și la atâtea zile, peste performanța din Europa a FCSB-ului. S-a bătut Becali cu pumnul în piept la tragerea la sorți, dar o făcuse și altădată, așa că un punctaj maxim la jumătatea parcursului din grupe, fie și în compania unor adversari fără anvergură, nu era de anticipat. Cel puțin nu pentru mine. Până la urmă, aducerea unor jucători de execuție își arată roadele. Din preliminarii și până acum, Alibec, Budescu și Teixeira ies pe rând la rampă și rezolvă niște meciuri. Consecințele se văd nu numai în buzunarul lui Becali, ci și în emulația creată la nivelul suporterilor, tot mai mulți trecând peste handicapul pierderii identității. Lumea vrea să trăiască în prezent, iar dacă i se servește performanță o savurează cu nesaț, cu dor, aș zice. Pentru mine, un neutru, acești suporteri sunt de înțeles, în timp ce aceia care au ales calea mai grea și mai cronofagă de a crește cu Steaua, din ligile inferioare, sunt de respectat. Revenind la FCSB, aceasta e așteptată să depășească paradoxul adversarilor mai slabi din Liga 1, care tocmai pentru că sunt mai slabi devin incomozi. Iată, CFR Cluj începe să obosească, doar un punct din ultimele două partide, deși cei care văd peste tot aranjamente și reciprocități o dădeau învingătoare pe CFR, ca o compensație pentru că Viitorul ”datora” titlul din sezonul trecut celor 3 puncte adjudecate împotriva clujenilor în ultima etapă. Ca o paranteză, absolut îngrozitoare înjurăturile care i s-au citit pe buze lui Dan Petrescu la o lovitură liberă executată prost de unul dintre elevii săi. Poate că un om atât de instabil și de suprareactiv nu-și avea locul pe banca naționalei, acolo unde deunăzi îl consideram îndreptățit să fie. E drept, nici Contra nu e vreun monument de calm și echilibru...
În ideea în care FCSB va fi învins aseară Timișoara, în etapa următoare vom avea parte de un adevărat regal, derby-ul Craiova-FCSB, adică locurile 2 și 3 aflate la egalitate de puncte, care ar urma să fie în același timp și meciul de inaugurare a noului stadion din Bănie! O perspectivă seducătoare, să recunoaștem.