Hai că ne-am liniştit, vom putea să-i vedem pe Ronaldo şi Messi în acţiune, la Mondialele de la anul! Nu e loc de ironie, chiar ar fi fost păcat ca Portugalia sau Argentina să rămână pe dinafară. Ştiu că unii combină admiraţia pentru unul cu toate relele pentru celălalt, dar nu acesta e spiritul sportului. Până la urmă, de ce nu şi-ar dori chiar şi aceştia o confruntare eliminatorie între Ronaldo şi Messi?! Din America de Sud ne parvine şi un relativ scandal, acea letargie consensuală pe final de meci la Peru-Columbia. Această situaţie nu e nouă, ne-am mai întâlnit cu ea şi pe la noi, şi prin Europa. Ţine mai mult de natura umană decât de sport. Când rezultatul convine ambelor părţi, ce te poate împinge să rişti un atac care te poate expune inutil? Să privim şi contextul. Chile a reuşit să piardă drastic în Brazilia, 0-3, dar şi la 0-1 ar fi fost sub linie. La acest ultim scor, la egalitate de puncte cu Peru intervenea golaverajul, egal şi el (+1 pentru fiecare), apoi criteriul golurilor marcate: 27 - Peru, 26 - Chile. Interesant, la o înfrângere cu 1-2 în Brazilia, ar fi fost nevoie de criteriul următor, întâlnirile directe, la care Chile trecea în faţă, având două victorii! Nu înţeleg, aşadar, cum de chilienii ar fi tratat superficial acest ultim meci, unii dintre ei fiind acuzaţi că ar fi participat la petreceri stropite cu alcool. Deţinătorii Copei America trebuiau să tragă tare cu Brazilia, locul 3 fiind înşelător în condiţiile în care jocul rezultatelor îi ajuta în prea puţine situaţii. Şi mai dureroasă trebuie să fi fost ratarea calificării pentru Paraguay, care juca acasă cu codaşa Venezuela şi avea nevoie de o simplă victorie. Oaspeţii nu câştigaseră decât o singură dată în această campanie, deloc în deplasare, dar asta nu i-a împiedicat să se pună de-a curmezişul şi să spargă gheaţa tocmai acum, la Asuncion.
Tot o ultimă clasată a furnizat o şi mai mare surpriză, uriaşă chiar! În zona CONCACAF, Trindad Tobago avea linia de clasament 1-0-8 şi primea acasă naţionala SUA, care ar fi avut nevoie doar de un egal pentru calificare directă. A fost 2-1 pentru gazde, iar americanii n-au mai prins nici locul de baraj! De când cu Trump, nici soccer-ul nu mai e ce-a fost...