Doru POPOVICI

Am intrat în săptămâna pe care ne-am fi dorit-o decisivă, dar care n-a rămas să fie decât cea a linsului rănilor după traumatizantul experiment Daum, a cărui ştiinţă a fotbalului avea mai degrabă valori negative, dar al cărui tupeu parcă l-a întrecut până şi pe cel al ăleilalte panarame, Piţi, lasă-ne. Ultimele două meciuri au parte de prezenţa la butoane a noului selecţioner, Guriţă, omul de la care n-avem ce aştepta acum, ci doar în viitorul care nu pare deloc roz, din moment ce lotul convocat de el cuprinde cam aceleaşi nume cu cele din lotul lui Daum, iar surpriza absolută o constituie convocarea lui Pisică, omul care de 5 ani parazitează la Roma, activităţile lui de bază fiind dusul apei pe gazon în pauza de hidratare sau de accidentare şi (înţeleg asta de la foştii colegi de naţională şi de la Totti) asigurarea unei bune dispoziţii generale. E, cum s-ar zice, bufon, adică inversul a ceea ce înseamnă în fotbal Bufon. Bun şi asta, că ne-am săturat de mutre şi fiţe, şi talente, şi aere de mari artişti la loserii pământului, cum se arată cam toţi cei convocaţi la Naţională de multă vreme încoace. Nu vă uitaţi după Alibec, că nu-l găsiţi în lot. Păi nu de asta l-am gonit pe Daum!? Ba da, dar una e să nu fie convocat din prostie sau ambiţie, şi alta e să nu fie convocat pe motiv de pubalgie! Şi uite-aşa, avem aceeaşi echipă, pe care însă sperăm ca Guriţă s-o monteze într-un mare fel, astfel încât să rupem întâi Kazahstanul, iar apoi şi pe danezi, calificând Muntenegrul frate şi prieten! La asta se adăugă factorul surpriză, ăsta fiind Ioniţă de la Astra, pe care sper să-l văd şi în teren, nu doar pe tabelul convocaţilor. Din rândul cărora, inexplicabil, lipseşte Săpunaru, despre care antrenorul lui de la club, Şumudică, zice că a făcut depresie din cauza neconvocării. Dar noi, ăştia care ani şi ani de zile făceam depresii în lanţ întrebându-ne de ce mă-sa tot refuză Săpunaru să joace pentru România, ce să facem? Să ne mirăm de ce a fost convocat, pentru acelaşi post, recidivistul Dragoş Grigore? Pentru mine e clar: dacă are Pisică, bufonul, o zi mai tristă, băieţii nu trebuie totuşi să aibă de cine râde?