Federer nu va apărea la întâlnirea cu Nadal, dar se poate spune că el nu a apărut nici la întâlnirea cu del Potro! Nu ar fi meritat să câştige acest meci, sunt chiar spusele lui. Însă, înainte de a enumera ratările lui Roger, argentinianul a pus pe masă o carte neaşteptată: reverul cu două mâini! Da, Delpo a considerat că acesta e un moment suficient de important încât să nu mai țină cont de operații şi recidive. Astfel, a tăiat pe rever doar când se impunea acest lucru, în rest a lovit sănătos, aproape ca pe vremuri. Dacă ar începe să joace numai aşa, probabil că nu s-ar mai bucura de o carieră prea îndelungată, dar mi se pare că riscul merită: decât o zeamă lungă, mai bine să forțeze şi să încerce totul în acest turneu în care i s-a deschis o portiță nesperată în optimea cu Thiem. Încă un meci, hai două, să mai ducă reverul său şi după aia îl poate băga iar la naftalină până la următoarea miză mare. E ceva să dai peste cap planul adversarului scoțând din joben o atare armă, considerată pierdută. Nadal e de-acum avizat.
Revenind la meci, la tie-break-ul setului trei am declarat în forul meu interior că învingătorul acestuia va câştiga şi meciul. Ca urmare, aş putea spune că Federer a ratat patru mingi de meci, dintre care două pe serviciul său, ceea ce mă duce cu gândul la celebrele mingi de meci pierdute tot aici împotriva lui Djokovic. Dar ce retur a reuşit Delpo la prima dintre ele, absolut fantastic! Roger a atacat şi la fileu, acolo unde e rege, dar rebelul gaucho şi-a dat seama că bravează şi a ripostat... Referitor la acest tie-break, am mai observat ceva foarte ciudat pentru nişte ”profesori de serviciu”: până la 8-7 pentru elvețian, niciunul dintre ei nu reuşise să-şi câştige ambele servicii dintr-o miniserie! La acel scor s-a adunat sud-americanul, a pus de două ori prima salvă în teren şi, deşi mingea i-a fost returnată de fiecare dată, s-a aflat în poziții propice de a închide.
Și a urmat setul patru, marcat de alte mingi pierdute la fileu de Federer, neverosimil de multe! Cu un smash în fileu i-a dat break lui Delpo... O dreaptă nimicitoare a argentinianului, nici nu ştiu dacă poate fi numită passing, a trecut efectiv prin elvețian, nu-l vedeam bine dacă nu ținea capul la cutie... Iar când Delpo servea pentru meci, la 30-30, Roger a atacat iar plasa şi s-a năpustit asupra unei mingi aflate, cum ar spune piloții, ”la ora 1”, rezultând o combinație între voleu şi smash pe care a trimis-o mult în afara terenului... de dublu! Fortificat de acest cadou, bineînțeles că del Potro a servit cu primul – retur de avarie – dreaptă câştigătoare – meci – Rafa în cătare. În noaptea asta.