Doru POPOVICI

Alaltăieri s-a încheiat pseudocampionatul mondial de fotbal numit Cupa Confederaţiilor. Finala s-a jucat la Sankt Petersburg şi le-a adus faţă în faţă pe campioana mondială, Germania, şi campioana Americii de Sud, Chile. Ştiţi dv, echipa aia care în ultimul meci de pregătire de dinaintea Cupei Confederaţiilor a jucat cu echipa numită România, în faţa căreia a luat bătaie, chiar una memorabilă, din moment ce a primit 3 goluri, lucru care nu i s-a întâmplat ulterior în Rusia, unde în niciunul din cele 5 meciuri jucate nu a încasat atâtea. Dacă avem în vedere criteriile de departajare în mai toate competiţiile, în meciurile contra Chile ne-am dovedit mai buni ca nemţii, întrucât la diferenţă de goluri egală, plus unul, avem mai multe înscrise decât nemţii, noi câştigând cu 3 - 2, iar ei doar cu 1 - 0. Ceea ce face din România o aproape normală deţinătoare a acestui trofeu, acordat însă nemţilor pentru simplul fapt că ei au fost acolo, iar noi nu. Mă gândesc totuşi că nemţii vor avea obraz şi vor renunţa la trofeu în favoarea României, mai ales că această competiţie e de fapt una amicală, iar nemţii ştiu şi ei că la amicale nu-i bine să te pui cu România, că-ţi dă, dacă se enervează, chiar şi 5 - 1. Aş vrea însă să subliniez un lucru care chiar m-a pus pe gânduri: cu vreo două seri mai devreme, tot nemţii, însă ăia mai tinerei, de sub 21 de ani, au câştigat Campionatul European, bătând în finală o Spania pe care absolut toată lumea, inclusiv toate casele de pariuri, o vedea câştigătoare, ba chiar la scor. Apoi, alaltăieri, au venit şi adulţii care au câştigat Cupa Confederaţiilor, într-o finală în care Chile, deşi a tras de 20 de ori la poartă, n-a dat nicio clipă senzaţia că ar putea câştiga. Culmea culmilor e că la nemţi erau doar 3 fotbalişti de care ştiam până acum: Ter Stegen, în poartă, Draxler, căpitan, şi Emre Can care e, zău, neamţ! Restul? Necunoscuţi. De pe la Hoffenheim, Augsburg ori Mainz. Şi toţi tineri. Care, presupun, n-au încăput în lotul pentru Europeanul câştigat vineri! Abia chestia asta e de speriat. Noroc că pe noi nu ne sperie nimic, cel puţin când e vorba de amicale. În competiţii oficiale nu ne-am întâlnit, cred, niciodată cu ei. Şi nici nu se-arată prea curând vreo ocazie, că ei se duc la mondiale!