Doru POPOVICI

Dintre toate cele 4 mari turnee de tenis reunite sub titulatura de "Grand Şlam", Wimbledon-ul este privit ca un veritabil campionat mondial. Chiar dacă toate cele 4 au valori egale în privinţa punctajului acordat în clasamente, chiar dacă premiile în bani sunt şi ele egale de la o vreme, totuşi regina balului rămâne turneul de la Wimbledon, poate şi datorită faptului că se desfăşoară pe iarbă, o chestie relativ rară la nivel mondial, specifică spaţiului britanic. Turneul din acest an, care tocmai dă să înceapă, prezintă câteva particularităţi, atât la masculin, cât şi la feminin. În turneul feminin, în care noi avem atâtea reprezentante încât cineva venit din altă galaxie ar putea crede că suntem vreo mare forţă la nivel planetar, este pentru prima dată de mulţi ani încoace când nu există nici măcar o favorită certă. Lipsind Serena şi Şarapova, turneul este deschis cum n-a mai fost. Din păcate, deşi numeric suntem în top, la calitatea jocului reprezentantelor noastre şi implicit la speranţa câştigării trofeului ne aflăm pe ultimele locuri, dacă nu cumva chiar în afara clasamentului. Iar dovada că e aşa ne-a venit în ultimele zile, cu prilejul turneului de la Eastbourne, unde mândrele noastre au luat bătaie pe capete, fiind evident că jocul pe iarbă nu le e doar străin, ci de-a dreptul ostil. La masculin, cred că ne aşteaptă distracţie mare, cu strigături: Nole pare să-şi fi revenit cât de cât, Murray e la el acasă şi deci pe lângă mami îl mai susţin nişte mii de fani, Nadal e în formă maximă, aşa că Federer are pe cine bate! Vreau să spun că un turneu în care ar câştiga la pas, ba chiar cam în bătaie de joc, cum s-a întâmplat săptămână trecută la Halle, n-ar avea nici un haz. Cu ceilalţi 3 în formă mare, mai mare va fi distracţia când o să le ia nişte seturi la zero. Şansa lor de a nu păţi aşa o ruşine ar fi doar aceea de a lua bătaie în primele tururi, de la nişte necalificaţi. Ar fi oricum mai puţin umilitor decât să apară în faţa lui Roger. Dacă nu mă credeţi, vă rog urmăriţi acest turneu.