Istoria furturilor în transmisie directă este una lungă şi alambicată, incluzând majoritatea sporturilor în care pentru stabilirea ierarhiilor intervine "factorul uman", adesea de-a dreptul inuman, cunoscut sub numele de arbitru. În unele sporturi se fură mai greu, de pildă în atletism, unde nu prea ai cum să transformi un loc 2 la alergări în medalie de aur. În altele, cum este fotbalul, nu trece etapă, la noi sau în campionate chiar serioase, în care să nu vorbim despre rezultate viciate, cu intenţie sau din prostie (cel mai frecvent mimată, pentru a se elimina tocmai ideea de intenţie), suprema realizare fiind chiar stabilirea ierarhiei finale în campionat printr-un şir de "greşeli umane" care, pură coincidenţă, favorizează mereu aceeaşi echipă. Aceasta este de fapt principala contribuţie a fotbalului românesc la evoluţia fenomenului la nivel planetar: stabilirea "din fluier" a campioanei, a "europenelor", a retrogradatelor şi a promovatelor. Am crezut multă vreme că supremaţia noastră în domeniu e dincolo de orice discuţie, cu toate că a mai existat fie ecuadorianul la World Cup din Coreea/Japonia, fie ăla care a dus Franţa la altă World Cup printr-un gol marcat din ofsaid şi henţ şi aut de poartă, fluieraşi apţi să conteste numele din vârful ierarhiei tâlharilor. Iar în acest ultim sezon am văzut chiar şi spanioli, englezi ori nemţi buni de legat şi de condamnat pe viaţă. Dar ca neamţul ăla de alaltăieri, de la barajul dintre Wolfsburg şi Braunschweig, jur că încă nu mi-a fost dat să văd. Pe scurt: e vorba de barajul dintre antepenultima clasată în Bundesliga şi cea clasată pe locul 3 în liga secundă, câştigătoarea "dublei" urmând să joace în prima ligă din toamnă. Wolfsburg e echipa concernului Volkswagen, Braunschweig e echipa nimănui. Spre finalul primei reprize, la marginea careului lui Braunschweig, la o săritură, unul de la Wolfsburg opreşte clar mingea cu mâna, undeva în aer. Henţ! Nu, jocul continuă, adică ăla cu mâna pasează unui coechipier care trage tare. Un apărător de la Braunschweig se fereşte, întoarce spatele, iar şutul îl loveşte în mână. Bănuiţi, nu-i aşa? S-a fluierat penalty. Aşa s-a înscris golul victoriei. În retur, Braunschweig are nevoie de 2 - 0. N-o să înscrie nici măcar o dată, fiindcă nu poţi să dai gol după ce te calcă ditamai Volkswagen-ul.