Comentatorii descalificaţi prin absenţa postului de la competiţii, dar angajaţi încă la PRO TV / sport.ro (ăsta din urmă fiind singurul canal de sport specializat în desene animate şi Familia Bundy), nu mai pridideau alaltăieri seară cu elogiile la adresa Barcelonei. În rarele momente când aceasta se întâlnea cu mingea, ba chiar şi când era groasă de tot, ei tot mai sperau în vreo revenire miraculoasă şi o răsturnare senzaţională a scorului, cam ca în vremurile (he-hei!) în care sport.ro transmitea, vă vine să credeţi?, chiar chestii din sport, inclusiv fotbal, inclusiv meciuri de-ale Barcelonei. Să fiu al naibii dacă ăştia de la microfon nu s-or fi mirat văzând că pe banca tehnică a Barcelonei nu se mai afla domnul Pep Guardiola. Revenind la jocul în sine, şi mai ales la scorul care numai pentru băieţii ăia doi putea fi o surpriză (nu şi pentru spectatorul obişnuit, care a mai văzut-o pe Barca luând-o şi mai rău, adică cu 4-0 de la PSG în turul anterior din aceeaşi competiţie), trebuie observat că fenomenul acesta, care de la plecarea lui Guardiola a trăit doar din amintiri, e cam pe terminate. Pe ce mă bazez? Pur şi simplu pe ce se vede cu ochiul liber, ba şi destul de des: în actuala ediţie din La Liga, Barcelona a avut destule situaţii favorabile de a o depăşi pe Real, ba chiar de a se detaşa consistent, datorită jocului adesea prost, dar şi a numeroaselor conflicte interne din ograda Real-ului. Numai că de fiecare dată, aşa cum s-a întâmplat chiar în ultima etapă, sâmbătă, indiferent cât de prost a fost Real-ul, Barca a reuşit să fie şi mai proastă! Concret: după ce Real n-a putut să o bată pe Atletico, Barca avea nevoie de o victorie la... nimeni, adică la Malaga. Iar în loc de asta, a luat-o cu 2-0! Prilej cu care în loc s-o depăşească pe Real, s-a trezit la 3 puncte în urmă, faţă de 2, câte fuseseră până atunci. Aşa că de ce ar fi surpriză o înfrângere cu 3-0 la Torino? Păi ce, Juventus n-o fi măcar niţeluş mai bună decât Malaga? Iar Dybala tot cu puţin mai bun decât fostul mare fotbalist Messi care, de când nu mai vomită la început de meci, aşa-i că parcă nu mai e cum îl ştiam?