Gabriel MANȚĂ

La rece, despre o finală jucată la cald. Trebuie să le mulţumim organizatorilor de la Miami pentru programarea finalelor în arşiţa zilei, pentru a le putea urmări şi noi, ăştia de pe bătrânul continent. Tenisul masculin ne-a răsfăţat iar cu un Fedal. Era atât de cald în Florida, încât până şi impasibilul Roger arăta ca un rac fiert la faţă, chiar şi lobul urechii era roşu aprins. Cât despre Rafa, avea două robinete, unul la nas, altul la bărbie. A trebuit să-şi schimbe şortul între seturi, i se lipise de piele de parcă plonjase într-o piscină. Iar la sfârşit, la pozele cu trofeele, ambii erau bronzaţi cu bentiţă! Mă aşteptam la un meci năpraznic, furios, căruia Federer să-i facă greu faţă. Nadal e un jucător inteligent, unchiul tactician e aproape diabolic, mă gândeam că trebuie să găsească ceva, un contra-răspuns la varianta Fed-reloaded, pentru a nu mai repeta scorul de la Indian Wells. Se pare însă că n-a fost momentul, poate nici locul, aici, pe hard. Spaniolul n-a câştigat decât două game-uri în plus faţă de întâlnirea precedentă, practic o victorie mult mai uşoară pentru elveţian decât sfertul şi semifinala, ba chiar şi decât optimea cu Agut! Cumva, din motive bănuite, Nadal nu mai poate accesa constant miile sale de rotaţii pe minut. La un moment dat, Federer a pus chiar mai mult topspin în rever! Iar cel puţin în varianta asta, Roger nu mai poate fi impresionat decât cu lovituri plate, rapide şi puternice, adică aşa cum au lovit acel furios Berdych sau “cocoşatul” Kyrgios. N-a fost niciodată stilul lui Nadal! Dar, aşa cum şi-a schimbat marele său rival dinamica pe rever, poate se va reinventa şi el! Mai degrabă nu, ar spune scepticii, printre care mă număr. Ce urmează? Noul număr 4 nu se va stresa pe zgură, probabil un turneu de încălzire şi Roland Garros-ul, după care urmează relaxarea la iarbă verde englezească. Chiar şi aşa, va fi interesant de urmărit sezonul de zgură, cu Nadal simţind apropierea ultimei şanse, cu reveniţii Murray şi Djokovic, cu asaltul noii generaţii.

La feminin a câştigat Johanna Konta, cea pe care Simona o apropiase la două mingi de înfrângere, devreme în turneu, ceea ce nu i s-a mai întâmplat apoi. Wim Fissette, antrenorul britanicei şi cel cu care Simona a fost aproape să-şi atingă potenţialul, bătea şaua să priceapă iapa, declarând despre Konta că lucrează cu un psiholog, că face exerciţii de concentrare inclusiv pe teren, că încearcă să-şi controleze emoţiile… Măcar încearcă, nu spune “nicio şansă”!