Neinspirat aleasă seara de duminică pentru un meci oficial din preliminarii. Văduveşte ediţia de luni a ziarelor, considerată de mulţi cea mai importantă ediţie a săptămânii, de pagini întregi de analize, interviuri, reacţii, poze. Astfel, sunt nevoit să-mi îndrept atenţia spre câteva evenimente colaterale...
Conducerea lui Dinamo abia a aşteptat să pozeze în moralizatoare în cazul celor trei fotbalişti care s-au făcut avion în avion, la o acţiune a naţionalei de tineret. Amenzi, că oricum Negoiţă e chitit pe economie, nu ca fratele Negoiţă care învârte alţi bani, alte distracţii, dar şi exilul la echipa secundă pe termen nelimitat. Serios?! Păi Contra nu-şi permite să joace cu Steaua fără Nedelcearu. Aşa că se va limita nelimitatul la un singur meci, cel de Cupă, cu Craiova.
Dintre celelalte partide din preliminariile mondiale, programate în primele zile de weekend, merită reţinute nişte rezultate. În primul rând, bulgarii, adică unii mai slabi ca noi, aşa ne place să credem, i-au învins pe unii mai buni ca danezii, adică pe olandezi! Apoi, Belgia era să o comită cu Grecia, salvând egalul abia pe final, în timp ce Portugalia nu i-a mai lăsat Ungariei loc de-ntors, ca la Euro, marcând tot trei, dar neprimind nici unul. Ronaldo a bifat două reuşite, una dintr-o lovitură liberă ca a lui Popescu de la Steaua, deşi nu chiar aşa frumoasă...
La tenis, turneul de la Miami abia se turează, dar putem consemna ieşirile din scenă ale unora dintre reprezentanţii noştri. Irina Begu a pierdut încă de la primul meci (a început direct cu turul doi), unul jucat împotriva colegei sale din meciurile de dublu de la Open-ul Australian, Lara Arruabarrena. Sorana Cîrstea a avut din prima un traseu dificil, totuşi a trecut de Puig, campioana olimpică, şi de Sevastova, pentru a fi învinsă în turul trei de daneza Wozniacki (aşa-i în tenis, ne-om lua revanşa la fotbal). Tot în turul trei, tot pe un traseu care n-a menajat-o, a ajuns şi Patricia Ţig, după ce a trecut de britanica Watson şi de... Mladenovic! Va fi jucat aseară cu sora Williams aia mai în vârstă, cine ştie... Mai spre dimineaţă, Simona Halep sper că va fi trecut de estona Kontaveit, pentru că tabloul s-ar deschide promiţător pentru ea (Peng sau Stosur în turul următor). La băieţi, Tecău şi Rojer vor avea meci greu cu favoriţii nr. şase, Kubot şi Melo, pentru accederea în sferturi, în timp ce regăsiţii Mergea şi Inglot au luptat frumos cu favoriţii nr. doi, Herbert & Mahut, 14-16 în super tie-break! La simplu masculin, ne pregătim de un epic Federer -del Potro.