Doru POPOVICI

În principiu, sportul şi alcoolul sunt chestiuni incompatibile. Există totuşi situaţii în care sportivul este cumva chiar obligat să consume băutură, de exemplu la festivitatea de premiere de după cursele de Formula 1, când şampania aia în doze enorme este nu doar turnată pe capul participanţilor la ceremonie, ci ajunge şi acolo unde trebuie să ajungă orice băutură. De asemenea, la efectuarea controalelor antidoping, până la recoltarea probelor de urină, sportivii cică beau bere câtă e nevoie, adesea, din cauza deshidratării, cantitatea fiind de-a dreptul impresionantă şi ducând frecvent la stări avansate de ebrietate. Dincolo de aceste situaţii pe care toată lumea le consideră normale, mai sunt şi altele în care sportivii (unii chiar excepţionali) reuşesc veritabile performanţe, doborând recorduri greu de imaginat chiar în lumea beţivilor de meserie. Istoria sportului e plină de nume celebre în egală măsură în arene şi în cârciumi, fotbalul deţinând şi aici supremaţia. Fotbalişti enormi, unii chiar campioni mondiali, au sfârşit groaznic, de regulă din cauza cirozei hepatice, după ani întregi de chinuri şi după repetate dezalcoolizări eşuate. Exemplul standard este brazilianul Garrincha, dublu campion mondial, considerat fotbalistul cu cel mai spectaculos dribling din istoria fotbalului, decedat la numai 50 de ani, după ce se zice că ar fi băut câteva cisterne de tărie de-a lungul vieţii. La noi, printre cei care au fost şi fotbalişti de excepţie, şi băutori de competiţie, e suficient să-i amintim pe Dobrin, Dumitrache ori Rică Răducanu, ca să înţelegeţi că incompatibilitatea despre care vorbeam la început e totuşi relativă. Important cu adevărat este să ştii când şi mai ales cât poţi bea fără a-ţi pune în pericol, de la caz la caz, reputaţia, cariera, viaţa. Iar când eşti deja celebru ca sportiv, parcă şi lumea e mai tolerantă, dovezile (încă) vii fiind Tamaş şi Săpunaru. Ieri, la ştirile tv, am aflat că 4 flăcăi din lotul naţional de tineret s-au îmbătat mangă în avion şi au făcut scandal până la aterizarea la Madrid. Măsurile disciplinare s-au luat imediat. Oare de ce? Nu era mai normal să fie pedepsiţii şefii delegaţiei? Iar ăstora mici să li se explice, pe înţelesul lor, că trebuie să ştie cât pot duce, în ce situaţii, dar mai ales că întâi trebuie să ajungă celebri ca fotbalişti, nu ca beţivi.