Dintotdeauna sportul a trăit prin marii săi performeri, prin cei care au produs momente de mare spectacol, care au rămas întipăriţi în memorie prin realizări care vor fi veşnic amintite, povestite, vizionate, în funcţie de momentul când s-au produs şi de tehnologia disponibilă la data respectivă. Indiferent de numele favoriţilor fiecăruia dintre noi, nu poţi să nu admiri lucrurile deosebite: un break maxim realizat de Ronnie O'Sullivan, golul ăla din foarfecă pe spate reuşit de Zlatan Ibrahimovici în meciul cu Anglia de acum vreo 3-4 ani ori golurile cu capul înscrise de Sergio Ramos, cursele demenţiale ale lui Usain Bolt pe uscat ori ale lui Michael Phelps prin apă. Printre fenomenele sportive de mare efect se numără şi unul din tenis, pe nume Roger Federer. Dacă aţi pierdut din vedere acest amănunt, atunci aflaţi că tocmai a intrat în cel de-al 20-lea său an ca jucător profesionist. În august va împlini 36 de ani, o vârstă la care mulţi fotbalişti au abandonat de ceva vreme activitatea, iar în tenis sunt foarte puţine nume care au mai contat sau contează încă. De altfel, pentru spectatorul obişnuit, şi Federer părea să se apropie de finalul carierei în urmă cu 4, cu 3, cu 2 ani, dar mai ales anul trecut, când peste forma oscilantă a intervenit şi o accidentare finalizată cu operaţie la genunchi. Gata!, şi-au zis cei ce n-au înţeles fenomenul, dar probabil şi adversarii care încă vedeau în el un pericol. Revenirea lui în ianuarie a fost uluitoare şi s-a finalizat cu un nou turneu de Grand Slam, cel de la Melbourne. În entuziasmul meu de fan devotat, vedeam atunci un an de excepţie în cariera lui Roger... dar parcă nu chiar în halul ăsta! Vreau să spun că acum, la Indian Wells, unde n-am pierdut nici o secundă din meciurile lui, a jucat mai bine decât a făcut-o vreodată în viaţă. Dovadă şi măcelărirea lui Nadal, care şi dacă s-ar scărpina de 10 ori mai mult tot n-ar pricepe ce se întâmplă. Este aici vorba doar despre bucuria de a juca. De a te juca. De a te bucura la orice vârstă de bucuria pe care poţi să le-o aduci celor care te privesc. Tocmai de aceea zic că oricât l-ai vedea pe Federer jucând, niciodată nu-i destul.