Gabriel MANȚĂ

Mă încearcă sentimente contradictorii după această întoarcere istorică de scor, reușită de Barcelona. Dacă era un nemaiîntâlnit record în luptă cu limitele umane, atunci n-aș fi avut rezerve în a mă bucura, doar că această nefăcută s-a întâmplat pe spezele unei alte echipe și nicio echipă din lume nu merită așa ceva. Miercuri seară n-a existat doar biruința nepământeană Barcelonei, ci și naufragiul istoric al lui PSG (așa s-a exprimat L’Equipe). Pentru ca un asemenea eveniment să coboare din imaginație pe o tabelă de scor, trebuie să se alinieze toate planetele. Norocul, mai ales, trebuia să fie catalan (gol rapid care nu atinge plasa, autogol din dublă deviere, gol la ultima fază, cu portarul la atac), iar arbitrul musai să-și depună tributul pe același taler.

Meciul, în frânturi... Luis Enrique a aruncat în luptă o formulă inconștient de ofensivă. Unai Emery – una fără Di Maria! Golul din minutul doi-și-un-pic nu e viciat de ofsaid, cum pretind unii (impecabili tușierii, inclusiv în minutul 95). În momentul centrării Suarez sprintează de dincoace de punctul de 11 metri, un fundaș respinge vertical, Messi sare la cap cu alt fundaș, fără ca vreunul să atingă mingea, Suarez apare și deviază pe spate. Iniesta are singura sa iluminare din tot meciul când, după ce ciupește mingea din fața unui adversar, trimite cu călcâiul ”la ghici”, iar portarul șterge mingea din reflex, care se duce în tibia nefericitului Kurzawa și de acolo în plasă. Până atunci, arbitrul turco-neamț ratase singurul penalty decent al meciului, la Neymar, în min 34. Dar dacă-l dădea atunci, devreme, poate că Barcelona nu se mai califica. După pauză, golul cade la fel de repede, în urma unei faze pe care arbitrul o interpretase inițial bine și așa trebuia să rămână. Doar la Steaua, anul trecut, mai văzusem penalty dictat de arbitrul adițional! Din punctul meu de vedere, un fault care nu e violent și care poate fi evitat – nu e fault! Neymar l-a văzut pe Meunier venind de-a-n boulea și s-a lăsat atins de... capul acestuia! Dacă Meunier era o coardă (nicio conotație), Neymar o sărea fără probleme. În fine, Messi a transformat în forță și Barçei îi mai trebuia un gol și după aia mai vedea ea... Dar intră Di Maria, suficient ca jocul să se schimbe. Gol Cavani – adică prăpastie de 3 goluri, scapă singur Cavani – apără excelentul ter Stegen (să nu mai aud că Barcelona n-are portar!), scapă Di Maria și, și... corectul Mascherano admite la interviuri că l-a atins din spate pe colegul său de la națională, dar în timpul meciului nu vedem vreo reluare revelatoare! Enrique îl înlocuiește pe Iniesta cu singurul om care putea să joace încă mai fad, Turan, dar îi acordă minute și lui Sergi Roberto, poate singurul care ar fi avut locul în primul 11. Messi îl simte pe Neymar că arde în acele ultime minute și are puterea de a se da la o parte: brazilianul execută dumnezeiește o lovitură liberă, fără de care acum nu mai era loc de epitete. A urmat cea mai rușinoasă fază a meciului, penalty-ul la Suarez, care plonjează ridicând mâinile, ca la piscină. O lecție și pentru fundași, pui de ”n” ori mâna pe adversar, dar o dată tot te plesnește soarta de nu te vezi. Messi îl lasă și de data asta pe Neymar la pupitru și bine face, apoi tot brazilianul pune în scenă mirabilul epilog: minge aruncată în careu din lovitură liberă, ter Stegen pierde duelul la cap (!), Neymar recuperează, fentă, mingea pe stângul, boltă, Sergi Roberto cu ”reverul”... 6-1, șaorma galactică cu de toate!