Acum o săptămână şi ceva, când Real şi Barcelona s-au pus pe goluri (cu diferenţa că una pe dat, iar ailaltă pe luat!) în meciuri de Liga Campionilor, unde în general, mai ales în partidele tur din fazele eliminatorii, noi credem că mai degrabă te aştepţi la rezultate strânse, în aşteptarea returului presupus decisiv, probabil că destui români preocupaţi de fotbal or fi crezut că a fost vorba de două accidente, restul partidelor urmând tiparul ăsta din mentalul colectiv românesc. Numai că faţă de cele 8 goluri de atunci, alaltăieri, în aceeaşi competiţie, în alte două meciuri s-a înscris un număr aproape dublu, adică 14, ceea ce probabil că necesită mai mult decât un simplu comentariu într-o minirubrică din Monitorul. Este evident că în fotbalul adevărat s-a produs o schimbare. De optică, de mentalitate, de abordare, de ceva, orice, dar schimbare. Am convingerea că în fotbalul anului 2017, cu toate hibele lui incontestabile, a început să domine ideea de spectacol, poate în legătură şi cu preţurile exorbitante plătite pe fotbaliştii importanţi, şi cu salariile lor tot aşa, ori cu preţul biletelor care ţine şi el pasul cu explozia preţurilor. Fenomenul este salutar pentru spectatorul şi telespectatorul care îşi doresc nu doar victorii ale echipelor favorite, ci în primul rând spectacol. De care, iată, au parte din plin. Şi pentru că România, vrând-nevrând, este şi ea pe lumea asta, cred că şi aşteptările spectatorului român sunt cam aceleaşi. Are el parte de ceva cât de cât asemănător? E retorică, nu vă e clar? De unde spectacol la amărâţii ăştia, fotbalişti şi antrenori second-hand cu toţii, pentru care obiectivul etern este să nu ia bătaie? Pentru care 0 - 0 este scorul ideal, care mereu demonstrează nu că sunt mai buni decât ăilalţi, ci doar că nu-s mai proşti. Altfel spus, că sunt toţi la fel de proşti. Şi, de fapt, la ce bun spectacolul, când de el se bucură 4 sau 19 spectatori, cât s-au înregistrat oficial la două meciuri de prima ligă? Concluzia e groaznică: avem spectacol fotbalistic exact cât e nevoie pentru numărul şi calitatea spectatorilor. Peste toate, cred că nici nu s-au prins de schimbarea asta de orientare. Că n-avea cine. Nici de pe gazon, nici din tribune.