Dacă vă amintiţi ce scriam tot aici alaltăieri, atunci e clar că mi-a ieşit ceea ce pronosticasem, anume că Astra s-a calificat, iar Steaua nu. Ba s-a mai potrivit şi chestia cu egalul smuls de Astra şi cu calificarea ei pe mâna cehilor, care cu acest prilej au mai demonstrat ce înseamnă o naţiune cu... d-alea! Din care, din nefericire, noi n-avem. Dovadă este însăşi prestaţia Stelei, incapabilă nu de a răsturna, în aceeaşi situaţie ca cehii, care tot cu om în minus, dar eliminat mult mai devreme decât Tamaş, au răsturnat de la 0 - 2 la 3 - 2, în condiţiile în care orice ar fi făcut, tot nu se puteau califica. Cârcotaşii ar putea spune că ăia au jucat acasă, iar Steaua în deplasare. Zău!? Dar când Steaua a jucat acasă, tot cu elveţienii bătuţi de cehi, ce mare rahat a reuşit în afară de a fi egalată prin minutul 87!? Cât priveşte formula de echipă trimisă să se facă de râs la Villareal, câtă minte îţi trebuie când, ştiind că e obligatoriu să baţi sau să înscrii de două ori cel puţin pentru un egal la 2, calificant şi el, tu, ditamai scula de antrenoru' lu' Peşte, să trimiţi în teren un 11 în care nu figurează nici un atacant? Cu acest prilej, Reghe şi-a reconfirmat statutul de căcănar, aidoma lui Piţurcă, care şi el, când avea nevoie de victorie ca de aer, juca tot la 0 - 0, cu speranţa că poate greşesc ăilalţi o dată şi atunci obţinem o victorie de mare răsunet, cu 1 - 0! Chestia încă mai haioasă e că deşi nu a băgat nici un atacant, a amplasat pe locul ăla o glumă, o parodie, o panaramă de prichindel umflat, către care se şutau, tare şi-nainte, toate mingile din apărare... pe care fundaşii adverşi le opreau pe piept, fiindcă piticul, în săritură, le ajungea de abia pân' la buric! Mă gândesc acum, la două zile după evenimente, la ce-o fi în mintea lui Alibec, văzând că pleacă de la o calificată la una tocmai eliminată. Dar şi la durerea din sufletul nesimţitului de patron al Astrei, pe care calificarea asta cred că-l scoate din minţi. Cum adică de ce ? Păi, în loc să o desfiinţeze, cum e clar că avea de gând, acum trebuie să o resusciteze cumva până la primăvară, că altfel pierde lozu' de la UEFA!