Doru POPOVICI

Despre meciul în sine, mâine. Astăzi, mi-am propus o trecere în revistă a prezenţei domnului Daum în fruntea reprezentativei României, o premieră în fotbalul nostru, unde se ştie că străinii, dacă nu sunt fotbalişti portughezi rebutaţi la ei acasă, antrenori italieni în căutare de fraieri ori grecotei cu fluierul atârnat în cui de prin secolul trecut, nu prea au ce căuta. Iar nemţi, în afară de cei la care de regulă se pun ghilimele când le zici aşa, precum Reghecampf sau Dorinel Munteanu, chiar n-am pomenit până la selecţionerul din actuala campanie. Cei care citiţi rubrica asta ştiţi cu siguranţă că nu mă dau în vânt după nemţi în general, mai ales după cei mari şi... Mai precizez o dată că etalonul meu în acest sens e Toni Kroos, nu ăla la care credeţi dv că mă gândesc eu! Domnul Daum aparţine însă altei categorii, şi poate şi din acest motiv mi-a fost drag încă de la început, chiar uşor năucit cum părea în primele zile. Dar care străin nu e aşa după ce ia contact cu România!? Ei, şi după ce fireasca perioadă de acomodare a trecut, ce am constatat? Păi, în primul rând, că Daum n-are nimic din clasica rigiditate nemţească. Ba, încă mai mult, are un umor de o factură chiar interesantă, mult peste cel de autobază, pe care îl stăpânesc cam 98% dintre oamenii de fotbal din România. Bun, dar ce relevanţă au astea în raport cu ceea ce aşteptăm de la el, adică puncte şi calificare? Cam au, zic eu, fiindcă e clar că atmosfera de la lot e cu totul alta decât cea din vremea constipaţilor care l-au precedat. Iar unde e loc de zâmbet, cred că e loc şi de rezultate (comparaţi, vă rog, cu Naţionala de handbal feminin din vremea lui Tadici şi cea de după el). Chestia de neînţeles însă pentru aceiaşi "oameni de fotbal" este în mod evident de ce îl f... reacă pe Daum grijă de viitor. De ce, adică, să promoveze tineri în loc să-i folosească pe vopsiţii, revopsiţii şi răsvopsiţii pe care eventual i-am mai putea revinde dacă ar mai bifa vreo 2-3 înfrângeri proaspete la naţională? Ei, vedeţi? De aia neamţul e altfel, că-l interesează şi ziua de mâine, chiar dacă nimănui nu i-a păsat de ea de vreo 27 de ani încoace.