Doru POPOVICI

În general, lumea noastră fotbalistică trăieşte din inflamaţii: se inflamează patroni, antrenori, fotbalişti, arbitri, federali, suporteri. Nici nu apucă bine unul, indiferent cine ar fi, să spună ceva, nu contează dacă de bine sau de rău, că aproape instantaneu se inflamează altul, apoi alţii, că la balamuc. Dacă zice de rău, cică de ce şi cum şi-a permis, dacă zice de bine, atunci de ce aşa târziu sau de ce tocmai despre el/ei, şi de fapt cu ce drept. Ultima bazaconie în acest sens s-a produs înainte, în timpul şi după meciul dintre Steaua şi Steaua II, pardon, Viitorul (noroc că nici Naşu', nici Finu' nu se preocupă de scrierile mele, că poate s-ar inflama o dată în plus, pe lângă faptul că umorul nu-i atinge ca pe oamenii normali). Aşadar, încă dinainte cu vreo două zile de desfăşurarea partidei, mai toţi analiştii vedeau în ea o eventuală copie xeroxată a celorlalte 11 meciuri (din 12!) câştigate de Steaua. Numai Gică nu şi nu, Batman, Batman! Zicea că Viitorul o să rupă gazonul, o să dea o lecţie Stelei, o să le arate el/ei tuturor ce fotbal de mare avânt joacă Viitorul. Mă gândesc că se gândea doar la celebrul, deja, 2 - 5, de acum vreo 3 ani, când Viitorul, cu un Puţanu (nu, nu-i poreclă!) aproape imbatabil pe linia de fund, reuşea fix în ultima etapă să se salveze de la retrogradare bătând campioana la ea în bătătură. Şi atunci se inflamase Gică într-un mare fel, dar parcă totuşi mai puţin decât acum. Oricare om de bun-simţ din lumea asta şi care a văzut meciul nu poate să nu fi sesizat că s-a jucat cu mingea păcii, exact aşa cum indienii din America se împrieteneau cu "feţele palide" fumând pipa păcii. Iar după, n-a cerut nimeni să vină procurorii, să caute valize, să sondeze conturi, nimic din toate astea, ci doar s-a făcut niţeluş mişto subţire, de vară. De ce s-o fi inflamat Gică Hagi în aşa un hal? Nu cumva şi el încearcă să ne ia de proşti? Oare să se fi şucărit pe faptul că parcă şi finul Nea Gigi a luat cumva în băşcălie prestaţia Viitorului? Vreţi o concluzie? Tare trist e fotbalul în care şi când ar trebui doar să taci tot te ia gura pe dinainte.