Doru POPOVICI

O bună bucată de vreme am trăit cu impresia, devenită convingere, că dacă mă opresc la poarta din spate a stadionului şi văd meciurile echipei noastre, indiferent sub ce nume ar evolua, de acolo, atunci victoria e asigurată. La asta a contribuit mai ales faptul că după ce am intrat de vreo două, trei ori chiar în incintă, ai noştri au pierdut. Şi din acest motiv, deşi am stat la coadă la bilete pentru meciul cu Steaua, am ales să văd meciul la televizor, făcând însă fericiţi nişte copiluţi care au privit partida din tribuna oficială. Chestia cu adevărat tare e că se apropie momentul când n-am să mă mai uit nici la televizor, întrucât cele 3-4 experienţe pe care le-am avut în ultima vreme mă duc cu gândul că-mi continui activitatea de piază rea şi cu ochii pe Digi Sport. Am văzut mai întâi panarama de la Clinceni, când şi blat dacă ar fi fost şi tot nu ar fi putut lua ai noştri alea două goluri, în prelungiri, ca ultimii fraieri. Mă rog, sau ca Naţionala României în meciurile decisive. A venit apoi circul de la Braşov, unde de asemenea am condus... preţ de câteva minute. După care am luat-o, deşi adversarii au jucat vreo oră cu un om în minus. Despre meciul cu Steaua, numai de bine, adică nu se pune, că era în Cupa României, şi nu ăsta ne era obiectivul, adică s-o câştigăm şi să jucăm apoi în Europa League. Ieri, vă jur, eram convins că vom câştiga la Oradea, Luceafărul fiind o echipă chiar fără pretenţii. Iar începutul meciului mi-a amplificat speranţele. Numai că, parcă dintr-odată, alor noştri li s-a terminat fotbalul, adică au dat într-un joc absolut haotic, fără nici o idee, în care mingile erau bubuite undeva în faţă, la angajament, către un Matei care e şi niţel greoi, n-are nici detentă care să-l ajute măcar să împingă mingea spre altul, iar în rarele situaţii când rămânea la el, o şuta din orice poziţie (imposibilă) fie direct în maţele adversarului, fie fix în tabelă. Am încercat să văd care e jucătorul de creaţie, playmakerul, cum ar zice Corneluş Dinu. Răspuns: nu-i! În plus, de fapt în minus, ieri n-a fost nici portarul, n-au fost nici fundaşii şi, în general, n-a fost absolut deloc fotbalul. Ceea ce mă duce cu gândul că-i cam gata, adică rămâne să ne mulţumim cu supravieţuirea, care-i deja asigurată, cred, precum şi cu eterna speranţă că la anu'...