Doru POPOVICI

Iată că marele meci, aşteptat cu sufletul la gura de întreaga suflare suceveană, s-a dus ca nouri lungi pe şesuri. Prezentat de presă de toate genurile şi calibrele ca fiind mai degrabă o mare serbare populară, în cele din urmă a fost totuşi un meci de fotbal aproape standard pentru respectiva competiţie, în care gazdele, activând într-un eşalon inferior, au beneficiat de avantajul terenului propriu, nevalorificat dintr-o sumă de motive, cel mai vizibil fiind chiar fotbalul. Care, de data asta cel puţin, a lipsit aproape cu desăvârşire din bagajul nostru: o apărare dezorientată, un mijloc apatic şi un atac la plezneală, cu mingi aruncate în faţă, la bătaie, unor fotbalişti evident prea greoi pentru a produce deranj în apărarea Stelei. Golul nostru, perfect întâmplător, generat de gafa unui fundaş împiedicat, a fost totuşi rodul unei prestaţii de fotbalist adevărat, atât preluarea cât şi execuţia fiind ale unuia care gândeşte, priveşte şi apoi şutează elegant, într-o situaţie în care mai toţi fotbaliştii români ar fi şutat tare şi, probabil, direct în becurile cocoţate pe stâlpi. Sau, mai lămuritor, precum colegul său de echipă la faza din ultimul minut, când s-a speriat la vederea porţii goale. De altfel, golul acesta a fost singura realizare din întregul meci, la care putem adăuga şi câteva intervenţii excepţionale ale unui portar care chiar are faţă de prima ligă. Impresia generală însă a fost aceea a unei echipe greoaie, în care fiecare jucător are reacţii mult întârziate faţă de ale oricăruia dintre adversari, ceea ce te duce automat cu gândul la alimentaţie, la medicaţie, altfel spus, la bani. Dacă ar fi să găsesc o explicaţie directă a înfrângerii, atunci asta ar fi că partea stângă a apărării noastre a fost vraişte. Nu din cauza lui Seme, care a făcut cam tot ceea ce face de obicei, ci din cauza faptului că nu a fost susţinut niciodată, absolut niciodată, de nimeni. Rar am văzut, la orice nivel, vreun jucător lăsat mai singur decât Seme în tot acest meci. Pentru a nu încheia şi eu trist, aşa cum a fost jocul Forestei, zic în final că tare bine arată nocturna şi că antrenorul Popovici şi echipa sunt datori să ne oblige să construim una permanentă. Iar asta înseamnă pur şi simplu promovarea. Hai Foresta!