Gabriel MANȚĂ

Stanciu ar trebui să ştie că dacă te bagi în faţă într-un asemenea moment, atunci trebuie neapărat să dai gol. Devine imperios necesar. Dacă Ganea, care a confiscat mingea la penalty-ul cu Anglia, la Euro 2000, rata atunci, ieşea din fotbal pe uşa din dos, nici nu mai apuca să-l strângă de gât pe tuşierul ăla. Selecţionat ca jucător al lui Steaua şi titularizat ca jucător al lui Anderlecht, junele Nicuşor începuse pesemne să creadă că toate planetele s-au aliniat pentru el şi că aşa vor rămâne. În fapt, a reuşit să strice debutul lui Daum, aruncându-l în groapa cu lei, iar sacrificiul fizic al lui Keşeru a rămas unul cu valoare pur simbolică, mai bine nu se-ntâmpla. O victorie însemna în primul rând TIMP câştigat, de care echipa naţională avea nevoie ca de aer. Neamţul i-a avut pe tricolori sub comanda sa doar o săptămână, a încercat câteva inovaţii şi poate deja să evalueze cum au răspuns unii în condiţii de joc şi să facă ajustări. Dar de-acum, gata, i se va cere victoria, viaţa sau mustaţa!

Să ne întoarcem însă şi la golul primit. Muntenegrenii au primit de la Săpunaru acelaşi gen de ajutor pe care îl tot oferim oaspeţilor noştri. Uite una: acum fix 10 ani, facem un fault inutil în preajma careului şi le dăm şansa bulgarilor să se caţăre înapoi în meci (2-2 cu Bulgaria, la Constanţa). Uite două: acum fix 6 ani, un alt fault inutil este sancţionat cu lovitură liberă şi albanezii reuşesc o egalare nesperată (1-1 cu Albania, la Piatra Neamţ). Culmea, albanezii au înscris atunci în minutul 88! Cum? Centrare din lovitură liberă laterală de pe dreapta noastră, urmată de un “cap” lângă bara din stânga portarului! Un deja-vu uluitor, o greşeală din care n-am învăţat nimic, degeaba ne-o mai amintim noi, istoria e programată să se repete. Dar şi fără să apelăm la memorie, ce-o fi căutat Săpunaru să-şi bruscheze adversarul acolo, într-o fază statică, fără viitor palpabil?! Unele întrebări nu vor căpăta răspuns niciodată…