Spre norocelul ei, durerile de unghiuţe au ţinut-o pe Simonica fix un setuleţ. Adică doar atât timp cât a crezut că fata aia, neomologată ca jucătoare de tenis, o să facă pe ea de frică numai la gândul că vizavi se afla o ditamai jucătoarea de locul 5 mondial. Numai că cehoaica, sau ce-o fi ea, a jucat doar tenis din ăla cinstit, cu lovituri exacte, multe riscante, dar reuşite, başca vreo 4 - 5 stopuri de mare măiestrie, avându-ne printre spectatorii extaziaţi de jocul ei şi pe mine, şi pe Simona Halep. Mai preocupat decât locul 5 mondial părea Nea Stere, în ochii căruia citeam îngrijorarea că o eliminare timpurie s-ar traduce prin vreo 35 de navete de bere mai puţin. Ei, apoi s-a mai răcorit niţel, s-au aprins şi reflectoarele, iar cehoaica s-a stins parcă brusc, victimă şi a unei accidentări în setul 3, poate tot la unghiuţe. Apropo: e vorba de cele de la picioruşe sau de la mânuţe? Că încă nu ne-a lămurit nimeni cum stă treaba. V-aş sugera să reflectaţi la două imagini: cea cu Ronaldo lăcrimând şi ieşind şi intrând înapoi pe gazon, ieşind iar şi mai intrând o dată, pentru ca apoi chiar să-l buşească plânsul la ieşirea definitivă, prin comparaţie cu fiţele ăsteia, ba cu Achile, ba cu mânuţa, iar acum cu unghiuţele care au deranjat-o nenorocire în meciul ăla cu Kerber pe care, de fapt, l-a pierdut doar din propria-i prostie. Să sperăm că setul 1 de alaltăieri a fost, totuşi, un accident. Iar eu mai cred cu convingere şi că n-a fost vorba de pariuri, unde o victorie a Simonei cu 2- 1 era cotată infinit mai mult decât una cu 2 - 0. Nu cred că a fost un blat în sensul ăsta, fiindcă pentru aşa ceva trebuie minte, nu glumă, precum şi siguranţă deplină în ceea ce joci. Iar la domnişoara noastră nu găsim nici, nici. Ca să înţelegeţi ce draci am avut, aflaţi că pe la o bucată m-am mutat pe Eurosport, la Anglia - Franţa under 19. Vestea bună e ca şi ăia, şi ăilalţi, sunt la fel de proşti ca ai noştri de aceeaşi vârstă. Nasol e doar că ăia, ei ştiu cum, după o vreme se deşteaptă.