Gabriel MANȚĂ

Ingrata sarcină de a scrie înainte de finala EURO a fost compensată de o finală masculină scurtă, dar intensă, la Wimbledon. Andy Murray, aflat probabil în forma sa cea mai bună şi cu jocul mai complet ca întotdeauna, l-a dominat în finalurile de set pe Raonic şi a devenit campion pentru a doua oară la Londra, totodată al treilea său trofeu de Grand Slam. Aşadar, finala de vis dintre Murray şi Federer a fost împiedicată de Raonic, după o semifinală despre care însuşi Roger nu ştie cum a scăpat-o printre degete. Foarte plastic, a spus că în setul 4 au fost şanse peste tot. Dincolo de multiplele mingi de break nefructificate, a şocat de-a dreptul pierderea de la 40-0 game-ului de serviciu care i-ar fi adus tie-break-ul, acolo unde o vulpe bătrână ştie cum să păcălească ursul. Îl citez iarăşi pe Roger, e inexplicabil cum a putut să facă două duble la momentul respectiv. Dar explicaţia există şi ne prinde pe toţi din urmă. Din păcate, cei 35 de ani (o lună mai la deal sau mai la vale nu contează) aduc şi altceva în afara experienţei. Şi nici n-ar fi drept să-i plângem prea mult pe umăr pentru ce a risipit, doar la fel se întâmplaseră lucrurile şi cu Cilic, în turul precedent. Eu, ca admirator al lui Roger, încerc să mă pun şi în pielea altor jucători, ca Berdych sau Tsonga, şi să încerc să le înţeleg sentimentele. Întreaga lor carieră a fost prinsă în cleştele dominaţiei lui Federer, apoi Nadal, apoi a venit şi Djokovic, iar peste toate Federer refuză să îmbătrânească! De aceea, Raonic, ceva mai tânăr, îşi doreşte şi el partea sa de istorie şi trebuie să primească credit. A fost activ, a fost acolo. L-am comparat cu ursul pentru că aşa-i expresia, însă jocul său nu înseamnă doar serviciu şi tare cu dreapta. Deplasarea este absolut remarcabilă raportată la înălţime, iar progresele la retur sunt şi ele vizibile, punctele obţinute uşor cu serviciul de Roger fiind reduse destul de drastic, iar asta a contribuit la măcinarea elveţianului. Apoi, ca jucător cu două mâini la rever, canadianul ne-a uimit şi cu un winner tăiat cu o mână, din poziţie defensivă! Să fi fost noroc sau talent? Noroc de ceva talent, aş zice. Şi, nu în cele din urmă, Raonic mai are nişte calităţi importante: este disciplinat şi calm. Tot acest amalgam i-a adus prima sa finală de Slam şi, la 25 de ani, nu cred că acesta va rămâne piscul carierei sale.