Doru POPOVICI

... ţine fix trei zile, zice înţelepciunea din popor. Fiind vorba de înţelepciune românească, sigur că e valabilă mai ales, sau exclusiv, când e vorba despre sportivi de-ai noştri. Aşadar, la Campionatul European în curs, după trei zile de nefotbal, minunea participării (şi atât) româneşti a expirat. Sunt însă şi alte reprezentante, ale unor ţări incomparabil mai mici, ba şi cu mult mai puţini talentaţi decât artiştii noştri mioritici, care ori n-au auzit zicerea, ori nu ştiu să numere numai până la trei. Ceea ce a reuşit Islanda este nu o minune, ci doar minunat, fotbalul ei luminos fiind o încântare prin comparaţie cu căcănăreala noastră. A luat bătaie soră cu moartea de la Franţa, dar a ieşit triumfal de pe gazon. Apropo: înainte de începerea balului, când ziceam că între Franţa şi absolut toate celelalte echipe e o distanţă enormă, despre Franţa asta, din meciul cu Islanda, vorbeam, nu despre aia letargică din cel cu amorţiţii noştri. Aşa cum a arătat în sfertul de finală, Franţa are tot dreptul să spere la titlu. Mai are însă măcar două hopuri, dintre care primul este chiar campioana mondială, Germania. Care chiar dacă n-a arătat mai nimic până acum, e în stare oricând de orice, dovadă chiar sfertul cu Italia, în care nemţălăii au făcut ce ştiu ei mai bine, adică au câştigat. Iar asta deşi au ratat pe rupte la departajare. Norocul lor a fost că italienii au ratat şi mai dihai. Dacă pe islandezi minunea i-a ţinut 4 zile, mâine vin galezii, aflaţi la a 6-a posibilă zi de minuni. Şi zău dacă mi-ar părea rău să aud că după meciul ăsta Ronaldo n-a dormit vreo 5 - 6 nopţi cu gândul la Bâle care i-a furat jucăria! Iar dacă se întâmplă şi asta, nu văd cum Wales s-ar mai putea împiedica în finală, indiferent de cine ar fi, Franţa sau Germania. Când ajungi acolo, dacă nu eşti român, n-ai cum să nu valorifici şansă unică într-o istorie întreagă.