Numai azi nu-i mâine. Iar faptul că la startul competiţiei vom fi chiar noi printre protagonişti conferă acestui Campionat European o importanţă cu totul specială pentru noi, românii născuţi poeţi. Dovada că asta suntem o constituie veritabila isterie declanşată la noi, de parcă prezenţa noastră la deschidere ar fi vreun merit excepţional cucerit prin luptă, eventual sportivă, şi nu rezultatul unei banale trageri la sorţi care ne-a trimis în grupă cu gazdele, urmată şi de o programare a meciurilor din grupe care a făcut că Franţa să joace în primul meci cu România, şi nu cu Albania ori Elveţia. Ca să contribui şi eu, cât mă duc puterile şi neuronul, la demenţa generalizată, preiau o idee de ieri dimineaţă de-a colegului de radio Sorin Avram şi declar că pornim din postura de mari favoriţi. Pe ce mă bazez? Pe fapte şi dovezi, fraţi români! Am bătut noi Georgia cu 5 - 1? Da. A bătut-o Georgia, după numai 4 zile, adică alaltăieri, pe Spania, ba încă şi la ea acasă, cu 1 - 0? A bătut-o. Iar Spania este însăşi campioana europeană, chiar de două ori consecutiv. Aşadar, suntem mai buni decât campionii europeni şi nu ne mai rămâne decât de îndeplinit formalitatea de a intra pe gazon, moment din care toţi ăilalţi, începând cu Franţa, sunt ca şi bătuţi. Lăsând panarama deoparte, tensiunea sub care se va desfăşura întreaga competiţie sunt convins că va produce consecinţe dramatice şi în plan sportiv, fiindcă nu-i deloc simplu să te concentrezi la joc în timp ce ştii că la câţiva metri distanţă pândeşte nenorocirea. Ca unul care a urmărit live la TV meciul acela al Franţei în timpul căruia se auzeau explozii, mă rog Domnului ca lupta antiterorism să-şi dovedească eficienţa, iar campionatul să decurgă normal. Sunt însă în egală măsură conştient că acest turneu final va fi greu de urmărit până şi la televizor, aşa că dincolo de rezultatele de pe gazon, cel mai important lucru ar fi ca participanţii, sportivi şi spectatori deopotrivă, să ajungă nevătămaţi la casele lor la încheierea acestuia. Aşa să-i ajute Dumnezeu!