Doru POPOVICI

Din câte ştim noi, cei care ne ocupăm cu privitul la fotbal, unii chiar de mai bine de jumătate de secol, selecţionerii de echipe naţionale se numesc astfel deoarece ei chiar cu asta se ocupă: cu selectarea celor mai buni fotbalişti (sau/şi a celor mai în formă) în vederea partidelor sau chiar a unor întregi turnee. Ei nu se numesc antrenori, fiindcă treaba antrenorilor e niţeluş diferită, în sensul că ei îi pregătesc pe fotbalişti sub toate aspectele, inclusiv fizic, astfel încât atunci când sunt selecţionaţi la Naţională, aceştia să se afle în cea mai bună stare. Iar selecţionerul îi ia cumva de-a gata, rolul său fiind de a-i face să se înţeleagă între ei (adică de a crea aşa-numitele relaţii de joc), să se simtă în teren, să îi înveţe nişte combinaţii şi nişte scheme cu precădere tactice, presupus surprinzătoare pentru adversar, oricare ar fi acela. Din cantonamentul Naţionalei noastre, aflăm că acolo lucrurile se prezintă oarecum diferit faţă de acest standard, domnul General Nea Tata Puiu preocupându-se cu precădere de latura fizică a pregătirii. Face, adică, munca de antrenor, nu de selecţioner. De aici, am putea deduce fie că antrenorii nu şi-au făcut treaba pe la cluburi (ceea ce e greu de crezut), fie că domnul General Nea Tata Puiu n-a priceput (ori o fi priceput în felul lui!?) cam care-i treaba lui pe acolo. Jucătorii, aflaţi la capătul unor sezoane grele, gata rupţi de oboseală acumulată, se plâng de duritatea antrenamentelor preponderent fizice. Cât priveşte tacticile şi presupusele surprize, ne-am lămurit aproape definitiv în meciul cu alde Congo. Surprinzător pentru africani cred că a fost doar modul absolut ridicol în care jucau cei mai mulţi dintre obosiţii noştri. Care, pe lângă că îi încurca rău mingea, e clar că nici nu se ţineau prea bine pe picioare, ca rezultat al antrenamentelor, cred eu. Dacă adăugăm şi "criza banderolei" (bă, voi sunteţi complet tâmpiţi sau vă prefaceţi atât de bine!? Ce morţii şi răniţii ei de cârpă pe mână vă freacă? Da' mingea aia care sare din voi ca din colţul mesei n-o fi mai importantă?), înţelegem perfect de ce de la naţionala asta nu avem ce aştepta mai mult decât de la toate celelalte din ultimii vreo 20 de ani. Hai România! Hai acasă! Ca-n Franţa ce să cauţi?