Gabriel MANȚĂ

Am avut două finale succesive, Cupa României şi Liga Europa, în care formaţiile care au condus la pauză au pierdut până la urmă trofeul. Mai mult, Dinamo şi Liverpool, adică perdantele surori de aceleaşi culori, au primit gol imediat după pauză, ceea ce le-a anulat toate sfaturile primite la vestiar. Adică n-au apucat să aplice nimic din planul A, au trecut direct la planul B, asta dacă nu cumva planul B înseamna că dacă nu merge treaba intervine antrenorul şi drege busuiocul cu schimbări. Mi-a părut rău pentru Dinamo, jucătorii ei ar fi trebuit să trimită un duplicat al trofeului în Camerun, la familia lui Patrick Ekeng, nu CFR, chiar dacă şi clujenii s-au oferit să facă gestul acesta. Astfel se încheie  sezonul lui Dinamo, unul în care mai mereu li s-a arătat performanţa sub formă de fata morgana. Rotariu a fost şi psihic prea fragil, dar nu e ca şi cum nu ne-am fi aşteptat, mai ales în circumstanţele date. Dacă Rednic nu va accepta în continuare austeritatea lui Negoiţă sau nu-l convinge să mai bage mâna în buzunar (deşi, la ce datorie vedem în dreptul lui Negoiţă în lista publicată de ANAF...), atunci auspiciile nu se anunţă prea favorabile.

Dincolo, la finala europeană, mărturisesc că mă săturasem ca de mere acre de Sevilla, abia aşteptam să-i confişte cineva abonamentul la acest trofeu. Deşi astă-toamnă mă entuziasmase, după transferul lui Konoplianka şi acel electrizant 4-5 cu Barcelona în Supercupa Europei (speram atunci că va călca pe urmele lui Atletico şi se va implica în lupta pentru titlu!), m-am dezumflat treptat, pe măsură ce Unai Emery, actualmente lăudat de toată lumea, îşi construia un record negativ greu de imaginat: nicio victorie în deplasare! Nu voi înceta s-o repet şi să mă crucesc în faţa acestui paradox. O multicâştigătoare de Liga Europa să nu reuşească semnul 2 în campionatul domestic, din 19 încercări! A reuşit în schimb să surclaseze Liverpool, şi cu ochii arbitrului clipind puţin, lăsându-l iarăşi pe Klopp cu ochii în reflectoare, fiind a cincea finală la rând pierdută de german. Şi nu mă pot opri să mă întreb cum ar fi arătat o finală între Sevilla şi fosta sa echipă.