Gabriel MANȚĂ

Suntem nişte cifre într-o statistică. Trăim doar dacă avem zile. Patrick Ekeng, fotbalistul camerunez al lui Dinamo, n-a avut. Se poate spune că l-a omorât sistemul medical românesc? Nu. Dar nici nu l-a ajutat când a fost nevoie. Călătoria lui s-a petrecut sub lumina reflectoarelor, dar câţi alţii sunt neştiuţi? De câte ori nu auzim la ştiri formularea seacă „manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat”? De-aia zic: dacă ni se întâmplă să avem nevoie de serviciile pentru care ni se opreşte din salariu, atunci Dumnezeu cu mila Lui. Căci la noi, în România, aşa cum oximoronic scria pe coala A4 a unui protestatar, Sănătatea ucide. Dacă ar fi să găsesc un cuvânt pentru demersul jurnalistic al lui Cătălin Tolontan şi al colegilor săi Mirela Neag şi Răzvan Luţac, de la Gazeta Sporturilor (!), acela ar fi MONUMENTAL! Citind dezvăluirile unor surse din interiorul sistemului de sănătate, ne dăm seama că sintagma “operaţia reuşită, pacientul mort” încetează să fie glumă, ea are deplină acoperire în fapte. Oamenii în halate albe, chiar dedicaţi, de bună credinţă, degeaba işi fac treaba dacă lama cu care ne taie a fost dezinfectată cu soluţii diluate şi de 10 ori. Şi astfel realizăm că altă sintagmă, “intri în spital cu o boală şi pleci cu alta”, nu este chiar o vorbă de clacă. Asta dacă ai şansa să mai pleci… Nu degeaba mahării noştri aleg să se opereze prin cele străinătăţi, ştiu ei ce ştiu. Dezarmantă mi se pare afirmaţia acelui importator de dezinfectanţi, şi el băgat până peste cap în licitaţii dubioase, cum că doctorii cumpără de la el, la bucată, dezinfectanţi străini, de firmă, când e vorba să-şi opereze rudele sau prietenii. Şi când pe masă suntem noi, oamenii obişnuiţi? Pe noi nici şpaga nu ne mai are în pază, degeaba dăm la chirurg şi la anestezist dacă nu dăm şi la producătorul de dezinfectanţi! Asta e, constatăm pe banii şi pe pielea noastră că în România nu mai e de trăit, în schimb e foarte prielnic de murit. Ni se creează toate şansele. Suntem nişte cifre într-o statistică.Amin.