Doru POPOVICI

Două campionate, ambele numite de fotbal, dar diferite între ele ca apa de uscat sau ca sarea de piper, cele din Anglia şi România, s-au încheiat (deşi ar mai fi de jucat câte una, două etape) cu ceea ce neiniţiaţii ar putea considera surprize şi într-o parte, şi în cealaltă. Surpriză s-a produs însă doar în Anglia, acolo unde Leicester, care cu fix un an mai devreme scăpa de retrogradare numai printr-o minune, a reuşit să se impună cât se poate de clar în faţa unor monumente ale fotbalului numite Liverpool, Arsenal, Manchester United, Chelsea. Pare de domeniul fantasticului ce s-a petrecut acolo, în condiţiile în care lotul lui Leicester nu cuprinde nici un nume cât de cât sonor. Sau, mă rog, nu cuprindea, fiindcă deja am învăţat cu toţii măcar unul: Vardy, omul de gol, devenit se pare titular şi în naţionala Angliei. Sigur că în Anglia, cel puţin în fotbal, orice e posibil. Dar când te apuci şi pui pe hârtie valoarea de piaţă a lotului lui Leicester (cel de dinaintea începerii campionatului) şi o compari cu a oricăreia din celelalte înşirate mai sus, te sperii. Încă mai de speriat este un studiu comparativ al salariilor între aceleaşi echipe. De aici, concluzia că "masa bogaţilor", aia despre care vorbesc ai noştri pentru a-şi ascunde neputinţele, nu e una chiar exclusivistă şi că la bucatele alese de pe ea mai încap şi sărăntoci, cu condiţia ca ei chiar să vrea să se aşeze acolo. Dincoace, în bătătura noastră, a câştigat tot aşa: cine trebuia şi cine merita să câştige. Dincolo de orice dubiu, Astra a fost clar echipa cea mai bună, mai valoroasă, mai echilibrată şi mai constantă. Inclusiv după ce şi-a vândut superstarul, ba şi după ce i-a mai ajutat şi pe adversarii direcţi cu un fotbalist nu tocmai rău. Aşa că toate lamentările bandei din Ghencea nu au nici un suport, cu atât mai mult cu cât Astra s-a cocoţat pe locul 1 încă de pe la începutul toamnei, în etapa a 7-a. Deci despre ce surpriză ar putea fi vorba?