Gabriel MANȚĂ

Iată că fotbalul găseşte resurse să ne arate că în acest sport orice e posibil. A fost de ajuns ca Messi să nu mai fie decisiv, deci nu neapărat să joace prost, şi tot edificiul Barcelonei să se surpe. Nu mă refer la campionat, acolo trăieşte încă din osânză, ci la această nouă eliminare din LC în faţa celor de la Atletico Madrid, despre care la vremea respectivă spuneam că ei ştiu deja cum se face. E drept, de la dubla precedentă din 2014, băieţii lui Simeone pierduseră pe linie, numai că iar au lovit când le era lumea mai dragă catalanilor. Cea mai mare halcă a succesului îi revine lui Simeone, acest geniu „malefic” care îşi transformă echipa în funcţie de adversar. Barcelona n-a jucat împotriva lui Atletico, ci a avut în faţă anti-Barça, iar noi vom vedea în continuare anti-Real, anti-Bayern sau anti-City, după cum va fi cazul. Anti-PSV văzusem deja, jucătorii lui Atletico interpretând fără să le cadă rangul şi acel rol secundar.

Miercuri seara ar fi fost nevoie să se vadă şi Luis Enrique, să pună ceva pe masă şi de la el. N-a fost cazul, ba chiar schimbările făcute de el au avut implicaţii în sens negativ. Chiar dacă Sergi Roberto intrase bine în meci, greşeala sa a dus la contraatacul de 0-2. Cât despre Arda Turan... consider că Barcelona s-a înşelat în privinţa lui, plusul de calitate fiind o utopie. Turcul a fost eliberat pe dreapta după o suveică de pase şi nu a avut curaj să încerce finalizarea la colţul lung, apoi a blocat stupid minutul ultim al meciului, când s-a angajat în două clinciuri de-a lungul tuşei, pierzând mingea de fiecare dată. Dar până la el e drumul plin de alţi neinspiraţi, în frunte cu Suarez care n-a izbutit şuturi bune în două situaţii mai mult decât ofertante. Iar Neymar degeaba scotea din joc unul-doi adversari dacă nu găsea continuare pe măsură. În ceea ce priveşte acel henţ scos în afara careului, catalanii nu pot face caz de el, căci nu trebuiau să ajungă să depindă de aşa ceva. Doar noi, cei din afară, de dragul discuţiei, îl putem încadra în afara logicii arbitrajului, care spune că la o fază limită se alege răul cel mai mic, adică mai bine greşeşti împotriva unei echipe care mai păstrează şanse ulterioare, decât împotriva uneia căreia îi pui capac.