Gabriel MANȚĂ

Ne-am ales cu laude din partea lui del Bosque după egalul cu Spania şi am prins ceva vânt în pânze. Întrezărim un viitor ceva mai roz, deşi spaniolii n-au aliniat nici jumătate dintre titularii obişnuiţi, deşi Săpunaru aproape că le-a pus mingea pe var (aţi văzut cum se opriseră ai noştri?)… Dar eu n-aş trece uşor peste altă fază, una care putea să ne aducă o victorie uluitoare: este vorba despre ultima fază, un contraatac doi contra unu, desfăşurat exact înainte de ultimul fluier. Torje a scăpat pe stânga, un coechipier era demarcat în centru, iar un adversar era prins între ei. Cel mai firesc lucru era o pasă la întâlnire care l-ar fi lăsat în situaţie de unu la unu cu portarul pe coechipierul respectiv. Rezultatul a fost o pasă aeriană care a aterizat în braţele lui Casillas. Scuza că Torje este dreptaci nici n-ar trebui invocată pentru că, pe de o parte, măcar o pasă de abecedarul fotbalului ar trebui să se poată da, la nivel de naţională, cu piciorul care nu e de bază, iar pe de alta nimeni nu l-a împiedicat să paseze cu exteriorul piciorului drept.

Stanciu a confirmat şi cu Spania, din fericire, deoarece continuitatea e o floare rară în fotbalul nostru. Totuşi, i se transmite pe bună dreptate să rămână cu crampoanele pe pământ, căci îmi vine în minte acea fază în care a şutat de la mijlocul terenului, încercând un iluzoriu lob, într-un moment când Chiricheş, cel care făcuse recuperarea,  plecase pe un culoar liber în centru. Reproşurile acestuia din urmă la adresa lui Stanciu au fost vizibile şi perfect îndreptăţite. Tot la categoria plusuri l-aş trece şi pe Florin Andone, un tip oportunist şi curajos, cu acel “zvâc” specific tinereţii. În schimb, văd că deja se pune problema “casării” lui Sânmărtean, deşi el a depins de inspiraţia lui Iordănescu, care i-a oferit spaţiu mai mult cu Lituania, adică la un joc de uzură, contraatacul lipsind aproape cu desăvârşire. Apropo de Iordănescu, el a înţeles că televiziunea nu iartă nimic, oricât erau de discrete clipele de tandreţe cu icoanele sale, aşa că le ţine strâns în pumnul drept, ceea ce-l împiedică să aplaude ca lumea. Acesta să fie baiul.