Doru POPOVICI

Îmi cam pierdusem speranţa de a mai vedea într-o zi Naţionala de fotbal a României jucând chiar fotbal. Nu doar preliminariile în care, după ce eram ca şi calificaţi, a trebuit să mai tremurăm mult şi bine până chiar să ne vedem ajunşi la Euro, ci tot ce a urmat, inclusiv panarama de cantonament, în timpul căruia am jucat jenant cu nişte echipe neomologate, mă făceau să cred că nu ne mai dregem şi că turneul final din Franţa va avea drept cap de afiş România, pe partea de divertisment, desigur. Nici cu Lituania n-am rupt gazonul, aşa că era logic să mă rog ca spaniolii să nu se forţeze prea tare şi să ne lase în durerea noastră după primele două, trei goluri. Numai ca alaltăieri seară s-a produs nu doar un reviriment, ci realmente o minune. Am văzut o echipă a României cum nu ni s-a mai arătat de pe vremea când începuseră să o îngroape toţi Piţurcii, secundaţi la fix de varianta-rebut a familiei Lucescu. Distanţa între ce era până acum şi ce ni s-a arătat duminică este pur şi simplu cosmică. N-am fost convins, pe baza a ceea ce am văzut în campionat, că Stanciu este chiar jucătorul providenţial care poate da o altă faţă jocului Naţionalei. Acum, după meciul contra campioanei Europei, sunt ferm convins că da. Şi este într-adevăr fantastic cum un singur jucător, dacă are ceea ce trebuie, îi trage pe toţi ceilalţi după el, cum le dă încredere, ba chiar tupeul fără de care degeaba ştii "cu mingea". Când îl vezi pe omuleţul ăsta cum aleargă, driblează, centrează şi şutează, nu poţi să nu te întrebi de ce abia acum, la 23 de ani, a ieşit în faţă. Asta însă e altă discuţie. Spre deosebire de înţelepţii fotbalului nostru, eu nu mă tem de viitorul lui. Se vede pe el, după cum vorbeşte, după cum articulează cuvintele, că e alt aluat decât proştii ori şmecherii care n-au decât fiţe în căpăţânile altfel seci. Iar dacă am şi o constatare "de rău", aceea e că ăia vechii, în moţ cu Sânmărtean şi Torje, şi-au cam terminat treaba. Cum cred că şi Mari(ci)ca. De alaltăieri avem o echipă naţională chiar de fotbal, iar grija noastră legată de Euro înseamnă acum doar ce adversari vom întâlni după ieşirea din grupe. Se îndoieşte cineva?